Acasa StiriSport (FOTO) Cupa EHF: Egal dureros pentru Gloria Bistrița în fața lui Erd, 25-25, după ce bistrițencele au condus cu 15-11 la pauză și au avut ultimul atac

(FOTO) Cupa EHF: Egal dureros pentru Gloria Bistrița în fața lui Erd, 25-25, după ce bistrițencele au condus cu 15-11 la pauză și au avut ultimul atac

Publicat de Radu SÎRBU

În această seară, Sala Sporturilor din Bistrița a găzduit meciul de handbal dintre CS Gloria 2018 și Erd HC (Ungaria), contând pentru etapa a doua a grupei C din cadrul Cupei EHF. Deși au avut o șansă uriașă de a tranșa partida în favoarea lor, bistrițencele au reușit să termine doar la egalitate, 25-25, în fața handbalistelor din Ungaria. Prima repriză a fost dominată autoritar de Gloria Bistrița, jucătoarele antrenate de Horațiu Pașca reușind să intre la cabine cu un avantaj convingător: 15-11. Din păcate, repriza secundă a fost una de coșmar pentru noi, unguroaicele revenind incredibil și să se distanțeze chiar și la patru goluri, cu 10 minute înainte de final. Trezită parcă din pumni, Gloria Bistrița reușit totuși să egaleze cu două minute rămase din timp. Ba mai mult, Pristăvița și Compania au avut ultimul atac, cu 52 de secunde la îndemână pentru a marca golul victoriei, însă din păcate, la fel ca și în meciul de săptămâna trecută de la Lublin, nu au găsit drumul spre poartă. Astfel, Gloria obține al doilea rezultat de egalitate și rămâne pe locul secund în clasament. Lider în Grupa C este formația daneză Odense, cea care s-a impus cu un categoric 35-18 în fața polonezelor de la MKS Lublin.

Marcatori pentru Gloria: Nicoleta Dincă – 7, Laura Pristăvița – 4, Natallia Vasileuskaya – 4, Daniela Rațiu – 3, Andreea Tetean – 2, Dziyana Ilyina – 2, Valentina Ardean Elisei – 1, Andra Moroianu – 1, Mariana Costa – 1.

Marcatori pentru Erd: Alexandra do Nascimento Martinez – 6, Marketa Jerabkova – 6, Nikoletta Kiss – 4, Gabriella Toth – 3, Laura Szabo – 2, Jovana Kovacevic – 1, Natalie Schatzl – 1, Jelena Lavko – 1, Reka Bizik – 1.

Arbitri: Andrej și Sandro Smailagic (Suedia). Observator: Svetlana Obucina (Serbia).

Etapa viitoare, pe 19 ianuarie, de la ora 16.00, Gloria Bistrița 2018 va juca la Odense.

Până atunci, iată cum se prezintă clasamentul Grupa C:
1.Odense Handbold 2 2 0 0 63 : 45 4 puncte
2.CS Gloria 2018 Bistrita-Nasaud 2 0 2 0 47 : 47 2
3.Erd HC 2 0 1 1 52 : 53 1
4.MKS Lublin 2 0 1 1 40 : 57 1

Related Articles

Leave a Comment