Acasa Stiri112 (FOTO) O șoferiță însărcinată a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod, la Crainimăt

(FOTO) O șoferiță însărcinată a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod, la Crainimăt

Publicat de Radu SÎRBU

Graba a costat-o pe o șoferiță din Șintereag, în această dimineață, aceasta ajungând la spital în urma unui accident rutier petrecut pe DN 17, pe raza localității Craimimăt. Evenimentul s-a petrecut în jurul ore 10.15, atunci când femeia în vârstă de 34 de ani și care este și înărcinată se întorcea spre casă de la Bistrița. Din cauza vitezei, ea a pierdut controlul autoturismului și a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma accidentului, conducătoarea auto a fost rănită, primind îngrijiri de la paramedicii SMURD, care au transportat-o la spitalul din Bistrița pentru efectuarea de investigații medicale suplimentare. Polițiștii
efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Tot în această dimineață, în jurul orei 9.00, la Teaca, pe DN 15A, un TIR și un autoturism s-au ciocnit, însă accidentul nu s-a soldat cu victime.

Related Articles

Leave a Comment