Acasa Stiri Puteri sporite pentru polițiști prin legea care intră în vigoare din 26 ianuarie

Puteri sporite pentru polițiști prin legea care intră în vigoare din 26 ianuarie

Publicat de Radu SÎRBU

Legea 192/2019 adoptată de Parlament, prin care se stabilesc mai clar atribuțiile polițiștilor, dar li se conferă și puteri sporite, va intra în vigoare la finalul lunii, respectiv pe 26 ianuarie 2020.

”De la sfârșitul lunii ianuarie, polițiștii vor acționa conform modificărilor legislative din domeniul ordinii și siguranței publice adoptate.

Astfel, în scopul realizării activităților de prevenire, depistare, investigare sau urmărire penală a infracțiunilor sau executării pedepselor, prevenire și combatere a altor fapte ilegale, precum și de menținere a ordinii și siguranței publice:

*acțiunile polițistului în spații publice, precum și intervenția realizată în condițiile art. 38, ori pentru executarea unui mandat, pot fi înregistrate cu mijloacele foto-audio-video din dotare, fără consimțământul persoanelor vizate;
Poliția Română este autorizată să fixeze, ocazional, cu mijloace foto-audio-video sau prin alte mijloace tehnice din dotare, momente operative cu privire la activități publice desfășurate în locuri publice, fără consimțământul persoanelor vizate, în cazul în care există motive verosimile pentru a bănui că în aceste locuri publice ar putea fi comise infracțiuni sau alte fapte ilegale ori tulburată ordinea și siguranța publică.

(2) Poliția Română este autorizată să acceseze, în mod direct și gratuit, sistemele de supraveghere a spațiilor publice ce sunt instalate în scopul prevenirii criminalității, pazei bunurilor și protecției persoanelor sau supravegherii traficului rutier și care aparțin organelor administrației publice centrale sau locale, cu excepția celor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, atunci când:

*există motive verosimile pentru a bănui că imaginile fotografice ori înregistrările audio și/sau video prelucrate prin aceste sisteme pot servi la identificarea: persoanelor care pregătesc, săvârșesc sau au săvârșit o infracțiune; persoanelor care au fost prezente la locul săvârșirii unei infracțiuni ori au cunoștință despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta; persoanelor date în urmărire sau căutate potrivit legii; bunurilor supuse confiscării, interzise la deținere, căutate potrivit legii sau care pot fi utilizate ca probe într-o procedură judiciară;

*imaginile fotografice ori înregistrările audio și/sau video prelucrate prin aceste sisteme sunt necesare pentru: constituirea și adaptarea dispozitivelor de menținere a ordinii publice, cu ocazia adunărilor publice sau a evenimentelor ce implică prezența unui public numeros, precum și pentru realizarea intervenției în cazul în care adunările publice își pierd caracterul pașnic și civilizat; îndrumarea, supravegherea și controlul respectării normelor de circulație rutieră.

(3) Se interzice prelucrarea datelor cu caracter personal conținute de imaginile fotografice ori înregistrările audio și/sau video în alte scopuri decât cele în care au fost colectate, cu excepția situațiilor prevăzute expres de lege și numai dacă sunt asigurate garanțiile necesare pentru protejarea drepturilor persoanelor vizate.

(4) Poliția Română poate păstra imaginile fotografice ori înregistrările audio și/sau video obținute potrivit alin. (1) sau (2) pe o perioadă de 6 luni de la data obținerii acestora, cu excepția situațiilor în care sunt utilizate în cadrul unei proceduri judiciare, caz în care acestea urmează regimul probelor. La împlinirea acestui termen imaginile și/sau înregistrările se distrug, prin proceduri ireversibile”, ne-a informat, astăzi, printr-un comunicat IPJ Bistrița-Năsăud.

Related Articles

Leave a Comment