Acasa Stiri (FOTO) Două persoane din Șieu Măgheruș au fost prinse în flagrant cu 6 kilograme de canabis

(FOTO) Două persoane din Șieu Măgheruș au fost prinse în flagrant cu 6 kilograme de canabis

Publicat de Radu SÎRBU

Sâmbătă, un bărbat și o femeie din Șieu Măgheruș au fost prinși în flagrant de polițiști în timp ce transportau cantitatea de 6 kg de canabis.

Potrivit unui comunicat al IPJ BN, ”la data de 25 ianuarie a.c., polițiștii de combatere a criminalității organizate din Bistrița-Năsăud, împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au organizat o acțiune de prindere în flagrant, a unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc.

Astfel, polițiștii au depistat în trafic un autoturism în care se aflau o femeie, de 35 de ani și un bărbat, de 37 de ani, ambii din Șieu Măgheruș.

În urma controlului efectuat, pe bancheta din spate, polițiștii au descoperit un bagaj în care se aflau 12 pachete vidate ce conțineau o substanța vegetală de culoare verde.

În urma analizelor de laborator, a rezultat faptul că este vorba de 6 kg. de canabis.

Cele două persoane au fost conduse la sediul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud, pentru audieri.

Procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T.- B.T. Bistrița-Năsăud a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de bărbat, care este cercetat pentru trafic de droguri de risc și complicitate la introducerea în țară de droguri de risc”.

Ulterior, la data de 26 ianuarie a.c., Tribunalul Bistrița-Năsăud a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliţiei Municipiului Bistriţa.

Related Articles

Leave a Comment