Acasa Stiri Un bistriţean a fost arestat după ce a condus fără permis auto şi drogat

Un bistriţean a fost arestat după ce a condus fără permis auto şi drogat

Publicat de Radu SÎRBU

Un bărbat din Bistriţa, oprit în trafic de poliţiştii , în timp ce conducea sub influența consumului de cocaină și fără permis, transportând câteva sute de grame de canabis, a fost reținut ieri şi arestat astăzi.

Povestea a început la sfârşitul anului trecut, mai precis pe 21 decembrie 2019, atunci când polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița au oprit în trafic un autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, din Bistrița, iar în urma controlului autoturismului, au fost descoperite substanțe susceptibile a avea efect psihotrop. Analizele de laborator au stabilit faptul că este vorba de 286 de grame de canabis.

Bărbatul a fost testat cu aparatul Drager Drugtest, iar rezultatul a fost pozitiv la cocaină. Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că nu deține permis pentru nicio categorie de autovehicule.

Ulterior, la data de 23 decembrie 2019, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Bistrița-Năsăud au efectuat o percheziție la locuința bărbatului de 40 de ani, de unde au fost ridicate mai multe înscrisuri cu valoare probatorie și au fost conduse la audieri 4 persoane. La acțiune au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Bistrița și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ”Gelu Voievod” Bistrița-Năsăud.

La data de 30 ianuarie a.c., procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud a dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului, iar pe 31 ianuarie a.c. magistrații au dispus arestarea preventivă a celui cercetat pentru trafic de droguri de risc, efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive, deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.

Related Articles

Leave a Comment