Acasa StiriReportaj Memoria Năsăudului: Povestea vilei Tișcă, imobil de fală pentru urmașii grănicerilor

Memoria Năsăudului: Povestea vilei Tișcă, imobil de fală pentru urmașii grănicerilor

Publicat de Radu SÎRBU

Una dintre clădirile reprezentative pentru Năsăud este, fară îndoială, cea a Bibliotecii Documentare a Academiei, imobil construit de familia Tișcă, în 1914. Mă voi opri astăzi la povestea acestei case, ce străjuiește artera principala a localității (aproape de intersecția către Bistriță), cu alura unui castel în miniatura, în baza datelor „Colecției Iuliana Tișcă” de la Muzeul Grăniceresc Năsăudean.

Un cuplu în Belle Epoque

La începutul secolului XX, Iuliana și Emil Tișcă (că o coincidenta mai rar întâlnită la doi soți, ei au borne ale vieții identice: 1881 – 1965) aparțineau protipendadei „orașului academicienilor”. Iuliana Mureșianu era descendenta unor familii cu faima din zona grănicerească a Năsăudului și s-a distins prin implicarea în viață culturala a urbei, remarcându-se că o cântăreață și o pianista talentata, ce a activat în cadrul Reuniunii romane de cântări. Emil Tișcă era originar din comuna brașoveană Moeciu de Sus, fiind de profesie bancher, după absolvirea Academiei Orientale din Budapesta, și s-a stabilit la Năsăud în calitate de șef contabil al Băncii Mercur. Cei doi s-au căsătorit pe data de 8 octombrie 1906, iar primii ani după ce și-au unit destinele și i-au petrecut în casa părinților Iulianei. Nu pentru mult timp, pentru că în 1910 ei purced la edificarea propriului cuib. Unul deosebit pentru Năsăud.

O avere pentru acele vremuri

Terenul, menționat în actele de proprietate că „locul de peste prunduri”, a fost cumpărat la data de 26 iunie 1910 de la Iosif Mihailas (alt personaj de vaza al Nasaudului acelor timpuri, fost magistru de posta), pentru suma de 2.200 de coroane. În vederea construirii locuinței, perimetrul a necesitat o înălțare cu pământ, apelându-se pentru aceasta la „întreprinzătorii Iosif Pop, primar și Simion Hordoan, econom, ambii locuitori în comuna Prislop”, contra sumei de 1.300 de coroane, însă suma stabilita s-a majorat până la 1.800 de coroane, „aici este de a se înțelege și adaosul de plata afara de contract, pentru neajuns”. Proiectul imobilului a fost realizat de către inginerul Pfaundler din Bistriță, pentru care a încasat 400 de coroane, alte 600 primind ulterior pentru controlul lucrărilor în desfășurare. Planul cuprindea logia, camera de primire, camera de oaspeți, camera de zi prevăzută și cu un foișor, sufrageria, dormitorul, camera servitorilor, bucătăria, camară, iar în spate o veranda. Ridicarea vilei i-a fost încredințată unui alt bistrițean, Pavel Muresian, inițial pentru suma totala de 23.500 de coroane, la care s-au mai adăugat încă 1.240 de coroane la final. Pe lângă edificarea clădirii, lucrările la vila Tișcă au vizat și alte aspecte: dotarea încăperilor cu sobe de teracota, de fier sau cuptoare pentru bucătărie, pictatul încăperilor, realizarea împrejmuirii, amenajarea spatiilor verzi și a grădinii cu pomi fructiferi, precum și construirea unor anexe gospodărești. Astfel, tragandu-se linie, au fost cheltuite în total 36.000 de coroane, fară a pune în calcul mobilierul.

Războiul mondial și despărțirea

Documentele de la Muzeul din Năsăud arata că la 1 august 1914 lucrările la vila Tișcă erau finalizate. La scurt timp, că urmare a declanșării Primului Război Mondial, Emil a fost concentrat în batalionul ÎI al Regimentului 32 honvezi de la Bistriță, cu gradul de sublocotenent, participând că ofițer combatant pe țoață durata războiului, în special pe frontul balcanic (decorat în mai multe rânduri), până în 2 decembrie 1918, când a fost desconcentrat. Întors acasă, Emil Tișcă contribuie la reorganizarea Gărzii Naționale din Năsăud, în calitate de președinte și comandant, cu grad de căpitan, fiind ulterior numit sef al „Postului de censuri” și comandant al Pieței Bistriță. Iese din armata la 28 decembrie 1919 și se întoarce la Banca Mercur din Năsăud, pe postul de director executiv. În 1924, în urma falimentului băncii și a problemelor de natura judiciara care au urmat, Emil Tișcă părăsește Nasaudul, intrând în serviciul Băncii Romanești, la sucursala Brașov, cu detașări ulterioare la Satu Mare. Acest din urma oraș a fost, din păcate, capăt de linie în relația cu Iuliana, cei doi despartindu-se în 1927.

Drumuri diferite, casa – donata Academiei

Bancherul și-a refăcut viață de cuplu alaturi de Lya de Baghotay, rămânând director la Satu Mare până în 1940, în urma Dictatului de la Viena fiind forțat de administrația maghiara instaurata să părăsească orașul. Astfel, Emil Tișcă și-a trăit ultimii ani din viață la Brașov. După despărțire, Iuliana a revenit la Năsăud, iar în 1940, înainte de a pleca spre Brașov, Emil a luat decizia de a renunță la partea să din casa de la Năsăud, pentru a fi oferita Iulianei drept compensație pentru acceptul de a divorță oficial, eveniment produs în același an. Revenita la numele de Mureșianu, în 1951 Iuliana a fost obligata de noua orânduire să găzduiască în vila Dispensarul TBC din Năsăud. Cu siguranță, lipsa moștenitorilor, pe de-o parte, și situația impusa de comuniști, pe de alta, au fost factorii care au determinat-o pe Iuliana să-ți doneze casa, la 22 decembrie 1958, Filialei Cluj a Academiei Romane. Însă cocheta locuință a fost preluata de către Academie de abia după decesul Iulianei, survenit la 16 iulie 1965, intabularea fiind operata pe 6 decembrie 1965. Odiseea se încheie după alti trei ani, la 19 noiembrie 1968, atunci când a avut loc inaugurarea noului local al Bibliotecii documentare.

Fond valoros de carte

Inițial, biblioteca a înglobat aproximativ 6.000 de volume, donațiile fondatorilor. Primul intrat în patrimoniul muzeului a fost fondul bibliotecii Școlii Normale. I s-a adăugat biblioteca Liceului „George Coșbuc”, care asimilase încă din 1940 biblioteca Reuniunii învățătorilor greco-catolici „Mariana”, denumita astfel în amintirea organizatorului primelor școli elementare din Năsăud, învățătorul Ion Marian. De asemenea, biblioteca năsăudeană contabilizează fondurile bibliotecii școlii primare din Rebrișoara, ale Băncii Aurora, ale Administrației fondurilor grănicerești, precum și cărți donate de membri ai familiilor lui George Coșbuc și Liviu Rebreanu, de Ioan Ciocan, director al Liceului „George Coșbuc” și profesor la Facultatea de Litere din București, de Leon Bancu, directorul Băncii Aurora, de notarul clujean dr. Alexandru Pop, de profesorul clujean Teodor Ghitan, pentru a-i aminti doar pe cei mai iluștri. Biblioteca din Năsăud deține numeroase lucrări, provenite din domenii de studiu variate, de la istorie și literatura, la științe naturale, scrise în limbile latina, romana, germana, maghiara, engleza, franceza. Instituția năsăudeană se mândrește cu un inventar remarcabil de cărți vechi, numeroase ediții princeps, dar și cu o colecție impresionanta de periodice (peste 3.000 de publicații), unele dintre ele fiind exemplare unice, de negăsit în altă parte. Printre acestea se numără câteva ediții din secolul al XVI-lea semnate de Erasmus din Rotterdam, cum ar fi „Elogiul Nebuniei”, tipărit în 1522, dar și alte cărți importante pentru cultura romana, precum „Evanghelia Învățătoare”, scrisa în slavona veche și tipărită în 1642 la Govora, la cererea voievodului Matei Basarab.

Related Articles

2 Comentarii

Doina Macarie 2 februarie 2020 - 17:00

Eu îmi aduc aminte cind acolo lucra dr Gliga soțul d-nei dr Glig medic stomatolog, dar cred ca erau și paturi, cred pentru copii

Raspunde
cetățean năsăudean 2 februarie 2020 - 21:07

„Aducerile – aminte în suflet cad în picuri,
Redeșteptând în fața – mi trecutele nimicuri;”, referitor că, acolo au lucrat doctorii pneumologi Ciurea și Gliga. Relevanță are istoria acestui lăcăș, povestea de dragoste a proprietarilor și izvorul de cultură pentru cei din zona grănicerilor … Nu prea văd tineret sudios pe acolo, mai mult tomnatici și „dinozauri”. Doamna Doina Is. mai atent cu „â” și „ă”. In varianta doua „cred” trebuia înlocuit cu un sinonim. Comuna MOECIU e MOIECIU de SUS, lângă Brașov, în Țara Bârsei. Să auzim de bine.

Raspunde

Leave a Comment