Acasa Uncategorized Emil Radu Moldovan desemnat oficial candidatul PSD pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud

Emil Radu Moldovan desemnat oficial candidatul PSD pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud

Publicat de Radu SÎRBU

În această seară, membrii PSD la nivel judeţean au votat ca actualul președinte al CJ să fie candidatul din partea partidului pentru alegerile din vara aceasta. Iar Emil Radu Moldovan, preşedintele Consiliului Judeţean, a fost desemnat şi oficial candidatul PSD pentru un nou mandat la şefia instituţiei.

”Mulțumesc!
O zi de bilanț, restart, asumare, o zi petrecută alături de a doua familie, cu prieteni și oameni deosebiți.
Pe scurt, despre asta a fost vorba în cadrul Conferinței Județene Extraordinare a PSD Bistrița-Năsăud.

Bilanțul a punctat câteva din lucrurile pe care am reușit să le realizăm împreună, în Bistrița-Năsăud. Un județ cu cea mai mare rată de investiții publice din România, peste 1,3 miliarde de euro, în ultimii 8 ani.

Investiții și proiecte utile care au avut un impact pozitiv major în toate domeniile, de la sănătate, infrastructură, cultură, rețele de apă și canalizare, educație, siguranță, până la sport și turism.

Însă, în spatele acestora a fost muncă, echipă, dragul de oameni și de acest loc minunat!

Vă mulțumesc pentru că-mi sunteți alături și pentru desemnarea, în mod oficial, a candidaturii la Președinția Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Este o onoare și promit că voi continua să fac tot ceea ce ține de mine să dezvolt acest frumos loc unde trăim și unde îmi doresc să rămână și generațiile viitoare, acasă în Bistrița-Năsăud.

A fost o mare plăcere să-i avem alături de noi și pe doi buni prieteni, Prof. Dr. Vasile Sebastian Dîncu și Cozmin Gușă, care aduc plus valoare echipei noastre.

De asemenea, așa cum am spus și în cadrul Conferinței, acest partid are nevoie de cât mai mulți oameni cu formă și fond, profesioniști care să aducă un nou suflu social -democrației.

Tocmai de aceea mă bucur că Prof. Dr. Dîncu a fost propus pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al PSD, chiar aici la noi.

Vă mulțumesc tuturor pentru prezență și colaborare, pentru că împărtășiți politica parteneriatului și pentru că doriți să continuăm munca împreună!”.

La alegerile din iunie ne vom duce în fața oamenilor să vorbim despre ceea ce am făcut noi și despre responsabilitățile noastre.
Mă angajez în fața cetățenilor din județul Bistrița-Năsăud că voi conduce această echipă și că ea va arăta în iunie 2020 adevăratul potențial electoral al organizației noastre.

Până atunci, continuăm să dezvoltăm Bistrița-Năsăud, iar alături de delegații Organizației Județene a PSD, vă vom reprezenta în cadrul Congresului Extraordinar PSD, unde vom alege cea mai bună variantă pentru a da un restart partidului nostru”, , a transmis Emil Radu Moldovan pe pagina sa de socializare.

Related Articles

Leave a Comment