Acasa Stiri Control judiciar pentru un bărbat din Negrilești cercetat pentru deținere ilegală de arme letale

Control judiciar pentru un bărbat din Negrilești cercetat pentru deținere ilegală de arme letale

Publicat de Radu SÎRBU

Potrivit unui comunicat al IPJ care ne-a fost remis astăzi, două arme letale, aflate în circuitul ilegal, au fost ridicate de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase de la un bărbat din Negrilești.

”La data de 14 februarie a.c., polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat în vârstă de 39 de ani, din Negrilești, cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

La aceeași dată, polițiștii specializați în domeniul arme, explozivi și substanțe periculoase, sprijiniți de polițiști din cadrul Poliției Orașului Beclean și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale au pus în executare un mandat de percheziție la locuința bărbatului din Negrilești.

Astfel, cu ocazia percheziției, au fost descoperite și ridicate două arme letale cu glonț, aflate în circuitul ilegal, 243 de cartușe cu glonț, deținute ilegal, un încărcător pentru armă letală, un dispozitiv pentru confecționat cartușe și 86 bucăți bile din plumb. Totodată, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 12 trofee de mistreț, un trofeu de cervidă, 2 cuțite de vânătoare și un detector de metale, deținut fără autorizație.

La data de 15 februarie a.c., procurorul e caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud a dispus față de bărbatul de 39 de ani măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările continuă de către polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, se arată în respectivul comunicat de presă.

Related Articles

Leave a Comment