Acasa Administrație Priorități de investiții în comuna Romuli pentru anul 2020

Priorități de investiții în comuna Romuli pentru anul 2020

Publicat de Radu SÎRBU

Administrația locală din Romuli s-a numărat printre cele care au adoptat bugetul local pentru anul 2020 în luna februarie. Banii disponibili din bugetul local vor fi completați, și anul acesta, de fondurile guvernamentale și europene atrase, astfel încât proiectele implementate la nivelul comunei să fie cât mai numeroase și realizate în cel mai scurt timp posibil.

Și anul acesta, printre prioritățile autorităților locale se numără infrastructura, astfel că deja sunt puse la punct proiectele programate pentru a fi derulate sau finalizate anul acesta.

Avem în plan, implementarea a două proiecte de câte 1,5 milioane de euro fiecare ce au drept obiectiv: reabilitarea dar și construirea de drumuri forestiere noi, pe tronsoane de 12 kilometri, respectiv 5 kilometri investiții pentru care avem deja un ofertant eligibil. Apoi, imediat ce vremea va permite vom încheia lucrările pe Măsura 7.2 de modernizare a drumurilor de interes local, realizate în proprție de 95 la sută. Tot la capitolul Infrastructură, vom demara investiția de modernizare a străzii Fundoaia din Dealul Ștefăniței, prin care vom asfalta 1 kilometru cu ajutorul fondurilor guvernamentale (80 %) dar și a banilor din bugetul local.

Revenind și la alte obiective de investiții din acest an, să spun că, după 6 încercări eșuate, avem câștigător pentru Proiectarea și Execuția capelei mortuare din satul Romuli, obiectiv ce va fi construit cu fondurile europene alocate prin Grupul de Acțiune ”Țara Năsăudului”. Tot pe partea de Culte, cu sprijin financiar din bugetul local, von construi o casă parohială în satul Dealul Ștefăniței. De asemenea, vom continua acțiunea de cadastru general al comunei, prelucrarea datelor în teren fiind realizată în proporție de 85 la sută, urmează etapa de afișaj și de eliberare a primelor extrase de Carte Funciară. Avem vești bune și pentru reabilitarea capitală a Drumului Național 17 C, pe tronsonul de la Gura Fiezelului până la Dealul Ștefăniței, lucrări ce vor cuprinde inclusiv amenajarea de trotuare și a rigolelor de scurgere a apelor pluviale. În fine, am depus un Studiu de Fezabilitate pentru introducerea gazului metan pentru localitățile de pe Valea Sălăuței: Salva, Coșbuc, Telciu și Romuli, un proiect ce odată implementat va avea un impact social major pozitiv”, ne-a expus primarul Ioan Monița.

Related Articles

Leave a Comment