Acasa Coronavirus Precizările Instituției Prefectului vizavi de zvonurile că spitalul din Năsăud va fi folosit pentru tratamentul pacienților cu coronavirus

Precizările Instituției Prefectului vizavi de zvonurile că spitalul din Năsăud va fi folosit pentru tratamentul pacienților cu coronavirus

Publicat de Radu SÎRBU

Zvonul cum că spitalul din Năsăud va fi transformat în unitate medicală de tratament a bolnavilor infectați cu COVID-19 a creat rumoare în toată Țara Năsăudului. Pentru a lămuri cât de cât situația, în urmă cu o jumătate de oră, Instituția Prefectului a venit cu un comunicat de presă în care se spun următoarele:

”Pentru a clarifica situația referitoare la centrele de tratare a pacienților confirmați cu COVID-19 de pe raza județului BN, în ultimele zile au avut loc discuții cu Ministerul Sănătății, fiind căutate soluții în fiecare județ pentru a trata pacienții COVID-19 pozitiv, cu diferite alte afecțiuni (ex. fracturi, afecțiuni care necesită intervenție chirurgicală, diabet, etc) și, de asemenea, pentru gravidele COVID-19 pozitive sau pacienți dializați COVID-19 pozitivi. Întrucat intenția este ca spitalele județene să rămână cat mai mult timp „curate”, Ministerul Sănătății a solicitat nominalizarea ca spital de suport COVID-19 a unui alt spital care să aibă specialități de bază sau posibilitatea de a asigura asistența medicală necesară. Din cele două spitale publice, respectiv Beclean și Năsăud, cel care are mai multe specialități și personal este spitalul Năsăud, mai puțin în ceea ce privește secția ATI. S-a prezentat situația spitalului cu tot ce are și, de asemenea, cu tot ce lipsește într-o adresă către Ministerul Sănătății. Urmează ca după analiza situației aceștia să ia o decizie. Se ia o decizie la nivel de țară pentru toate județele”, se arată în respectivul comunicat.

Din cele precizate se înțelege că spitalul din Năsăud are cele mai mari șanse să trateze pacienți cu coronavirus, în balanța cu Becleanul, decizia urmând să fie luată de Ministerul Sănătății.

Related Articles

Leave a Comment