Acasa Năsăud Solidarite impresionantă cu spitalul din Năsăud. La inițiativa primăriei, peste 160 de persoane și firme au făcut donații !

Solidarite impresionantă cu spitalul din Năsăud. La inițiativa primăriei, peste 160 de persoane și firme au făcut donații !

Publicat de Radu SÎRBU

La chemarea Primăriei Năsăud, criza cauzată de noul coronavirus a creat un val de solidaritate la Năsăud vizavi de Spitalul Orășenesc ”Dr. George Trifon”. Cetățenii și firmele Țării Năsăudului s-au mobilizat și au făcut donații importante pentru singura unitate spitalicească din acest areal care intră luptă pentru salvarea pacienților infectați cu COVID-19.

Lista acestor donatori a fost făcută publică astăzi de către conducerea spitalului năsăudean.

”Conducerea Spitalului Orășenesc ”Dr. George Trifon” Năsăud doreşte să mulţumească cu deosebită considerație, AUTORITATILOR PUBLICE LOCALE, CULTELOR RELIGIOASE, ONG-URILOR, FUNDAȚIILOR, CLUBURILOR, SOCIETĂȚILOR COMERCIALE SI PERSOANELOR FIZICE, pentru aceaste donaţii care vine în spijinul pacienţilor, acum când nevoile sistemului sanitar sunt tot mai stringente. Vă mulţumim pentru efortul depus în a ajuta spitalul noastru.

DONATII IN NUMERAR PRIMITE IN CONTUL SPITALULUI DR. G TRIFON NASAUD
NR CRT NUME PRENUME VALOARE
1 DISTRICT GENERAL PROD SRL 5000
2 INTEX SA 50000
3 FURNIZOR -NU DORESTE PUBLICITATE 45000
4 FURNIZOR -NU DORESTE PUBLICITATE 30000
5 BIROU NOTARIAL ANI MARIA IOANA 1000
6 SUCIU VASILE DANIEL 10000
7 BUZILA LEON 700
8 BUZILA LEON 700
9 POP ALIN FLORIN 500
10 SARBU IOAN FLORIAN 500
11 SANGEORZAN PAVEL 40
12 MANCIU ANA ADRIANA 200
13 PLASTINVEST PROD SRL 5000
14 BIROU INDIVIDUAL NOTARIAL POP CRIST 2500
15 SUNVIVON BRONZ SRL 1000
16 BIROU NOTARIAL CEUCA IOAN 1000
17 FRASINUL SRL 10000
18 DEFAPLAST INVEST SRL 250,95
19 SINMIHAIAN VALER 1000
20 RUSTI ALEXANDRU IOAN 200
21 ILOVAN RAFILA ELISABETA 300
22 VICMOBIL STIL SRL 1000
23 PROELIEZER COM SRL 3000
24 BATIS VASILE 100
25 SUCIU FLORIN -LEON 5000
26 POP FLORIN MARIUS 100
27 BUIA DORINA 200
28 POP MARIA CORINA 200
29 ROGNEAN NASTASIA 400
30 SORECAU CATALINA GEORGETA 1000
31 SZABO ANYKO DONATIE CASIERIE 200
32 KONOLOS MARIANA DONATIE CASIERIE 100
33 BLACTEEA COM SRL 1500
34 AUTO PAPER SRL 1000
35 MURESAN MIRCEA MARCEL 100
36 URATE FLAVIU DANIEL 100
37 NOTINGAR VASILE 100
38 TARNOVEAN IOAN VASILE 100
39 HAITONIC FLAVIU-ALIN 200
40 RICAN CARMEN MIHAELA 250
41 IULIA LUPAS 100
42 PAROHIA ORTODOXA ROMANA LESU ILVEI 3195
43 FORVIGALUS INTERNATIONAL SRL 15000
44 CAB.IND.AV.NISTOR ALINA MARIA 10000
45 FARMACIA ALYON SRL 2000
46 TERAELIS SRL 1000
47 SOCIETATEA PROFESIONALA NOTARIALA AUTENTIC 2000
48 GANEA CRISTIAN-GEORGE 400
49 DRAGOTA SIMONA VIRGINIA 1000
50 DEFAPLAST INVEST SRL 10000
51 STEOPOAIE VASILE 500
52 NEDELEA ALEXANDRU ILIE 159,57
53 DANIELA MARIA BLAGA 200
54 POPESCU ROXANA -ADRIANA 70
55 GRUP ENERGY BISTRITA SRL 1500
56 VAJU STELUTA DONATIE CASIERIE 700
TOTAL NUMERAR 227365,52

TABEL NOMINAL DONATII MATERIALE SPITAL DR .G.TRIFON

NR CRT NUME PRENUME VALOARE
1 ECOSERV SRL 571,2
2 MEBO-RODNA SRL 1340
3 SC INTEX SA 3865,5
4 ORD.ASIST.MED.GEN.MOASE SI ASIST. 2361,39
5 SDM DISTRIBUTION SRL 3355,01
6 FURNIZOR -NU DORESTE PUBLICITATE 8610
7 SC OPREA AVI COM SRL(PUIUL DE CRAIESTI) 7250
8 MECAPROM SRL 1505,35
9 PERIX SRL 1915,9
10 ELIEZER PROD SRL 4224,5
11 SC MONTANA IUGAN SRL 12019
12 SC SOMPLAST SA 3802,5
13 JYSK ROMANIA SRL 1615
14 INSPECTORATUL PENTRU SITUATII DE URGENTA B-N 3151,25
15 INSPECTORATUL PENTRU SITUATII DE URGENTA B-N 997,2
16 LAZAR STEFANIA 2025
17 SC RCD&RDS SA 3000
DIMEX 2000 SRL 12190
MARECOM IMPEX SRL 4600
TOTAL MATERIALE 78398,80

FUNDATIA DR GEORGE TRIFON
TABEL NOMINAL DONATII -SUME INTRATE IN CONT BANCAR LEI

NR CRT NUME PRENUME SUMA
1 BACHIS STEFAN 500
2 IONESCU GEORGIANA ALEXANDRA 29
3 BRICI VICTOR MARIAN 500
4 ORDACE SEBASTIAN ANDREI 10
5 TAMAS DORINA ANA 50
6 VENIG ANDREI ROLAND 100
7 AXA NC COMEXIM 5000
8 CATONE IOAN DUMITRU 2383,5
9 GIGEL IONUT MARI 500
10 DOLHA VICTOR PFA 100
11 PAVELEA VASILE 500
12 TIMOCE VICTORIA 30
13 PASCU MARIA FLORINA 50
14 BODEA ROXANA MARIA 200
15 DOLHA FLORIN 150
16 IOANA ROXANA ZAGREAN 100
17 GIGEL IONUT MARI 470
18 TOMOIAGA FLORENTINA 100
19 TURCAN CONSTANTIN 1000
20 RATIU MARIA 100
21 ILOVAN RAFILA ELISABETA 500
22 SPAIMOC NICULINA 100
23 ILOVAN RAFILA ELISABETA 300
24 PASCU ADRIAN GRIGORE 250
25 ONOE GRIGORE 2383
26 SOMBLEA PERTU 100
27 HURDEA FLAVIUS CALIN 200
28 BURDUHOS MARIA 300
29 BURDUHOS CORINA LIANA 400
30 MOLDOVAN CRISTINA MARIA 100
31 CARCU ANCA MARIANA 500
32 ZINVELI IULIA ANDREEA 60
33 CHIRA DANIELA 500
34 MARICA MARIUS 700
35 GALATAN SILVIU GEORGE 100
36 SIMONA COSTEA 200
37 RUS DANIELA 200
38 CAMPEAN LUCRETIA 500
39 MIHAELA BONTE 100
40 GUSUTOAIE ANUTA TEODORA 50
41 ILDIKO ORSIA SALLAK 70
42 DAN OANA ROXANA 100
43 ISTRATE FLORINA DANIELA 500
44 HAITONIC ANA 100
45 DOLHA VICTOR PFA 350
46 PROTOPOPIATUL ORTODOX ROMAN NASAUD 15000
47 s.c.INEUL SRL 15000
48 IVAN COSTEL NICU OVIDIU 100
49 MORAR VICTORIA MARIA 500
TOTAL 51135,5

TABEL NOMINAL DONATII -SUME INTRATE IN CONT BANCAR EURO

NR CRT NUME PRENUME SUMA
1 BIRTE SILVIA, IOAN BIRTE 200
2 SAVETA ISTRATE 200
TOTAL 400

TABEL NOMINAL DONATII -SUME PRIMITE CU CHITANTA FUNDATIA DR GEORGE TRIFON LEI

NR CRT NUME PRENUME SUMA
1 CARCU MARIOARA 100
2 GAVRILAS MIHAELA 100
3 MUSINA PARASCHIVA 300
4 BUSCOI NICOLAE 1000
5 DANESCU SANDA 40
6 O.S. PLAIURILE HENIULUI 1500
7 HOREA AUREL 1500
8 SANGEORZAN IACOB 900
9 MUSINA ILIE 500
10 PRANGATE OCTAVIAN 500
11 MURESAN DUMITRU 1000
12 SBARCIU CALIN 1000
13 POP VICTOR 300
14 POTRA STEFANITA 500
15 MORAR EMILIA 1000
16 MARCU DANIEL 1000
TOTAL 11240

TABEL NOMINAL DONATII -SUME PRIMITE CU CHITANTA FUNDATIA DR GEORGE TRIFON EURO

NR CRT NUME PRENUME SUMA
1 BICHESCU ELENA 100
2 NECHITI DIONISIE GRIGORE 100
3 NECHITI ANCUTA SOFICA 100
4 CAPRARU NECULAI 40
TOTAL 340

1 TOTAL SUME NUMERAR SPITAL ORASENESC DR GEORGE TRIFON NASAUD 227365,52
2 TOTAL MATERIALE DONATII SPITAL DR GEORGE TRIFON NASAUD 78398,80
3 TOTOAL SUME NUMERAR LEI FUNDATIA DR G TRIFON 62375,5
4 TOTAL SUME EURO FUNDATIA DR.GEORGE TRIFON 740
TOTAL DONATII LEI 368.139,82
TOTAL DONATII EURO 740

Mai sunt sume care vor urma sa completeze lista deoarece catre unitate au fost comunicate doar numarul ordinelor de plata.

Vă mulţumim şi va rugam sa aveti convingerea ca echipa medicala va face tot ce îi sta in putință sa aibe grija de sanatatea tuturor!

Cu stimă,
Echipa managerială”, se arată în comunicatul spitalului din Năsăud.

Vizualizari: 794

Related Articles

Leave a Comment