Acasa Cancan Metoda originală prin care un tânăr a vegheat la sănătatea locuitorilor Parvei în ziua de Paști: a patrulat deghizat în om de ordine

Metoda originală prin care un tânăr a vegheat la sănătatea locuitorilor Parvei în ziua de Paști: a patrulat deghizat în om de ordine

Publicat de Radu SÎRBU

Comună ce are deja patru cazuri de infecție cu Covid-19 confirmate în ultima săptămână, Parva a cunoscut astăzi un episod mai deosebit, că să nu-i spunem comic, prin care s-a reușit păstrarea distanței sociale într-o zi în care de regulă locuitorii acestui sat de munte sunt deprinși a face picnicuri departe de ochii autorităților.

Un student localnic, dând dovadă de responsabilitate dar și de originalitate, s-a îmbrăcat pentru a fi reperat de eventualii petrecăreți în natură drept polițist, cu o caschetă de polițist din fosta Germanie Democrată achiziționată de la piața de vechituri și o vestă reflectorizantă de biciclist, și ”călărind” un ATV a patrulat prin zonele cunoscute în care sătenii ies la grătare. Farsa a reușit de minune, întrucât nimeni n-a avut curajul să iasă la iarbă verde în prezența ”polițistului” insistent. Chiar dacă acum a deconspirat acțiunea, rămâne farmecul poate celui mai liniștit Paști din comuna Parva!

Related Articles

Leave a Comment