Acasa Coronavirus Situația Covid în BN, la 5 mai 2020: Încă 13 cazuri de infectare, 3 de vindecare și un deces

Situația Covid în BN, la 5 mai 2020: Încă 13 cazuri de infectare, 3 de vindecare și un deces

Publicat de Radu SÎRBU

La data de 5 mai 2020, statistica autorităților din județul Bistrița-Năsăud arată o creștere cu 13 cazuri de infectare de ieri și până azi, fapt ce duce totalul la 234 de cazuri de infectare cu Covid-19, inclusiv 19 cadre medicale (7 medici + 12 asistenți), 7 infirmiere, 5 polițiști (3 polițiști locali + 2 polițiști din cadrul IPJ), 10 angajați ai ITM, 2 pompieri, o persoană angajată la Primăria orașului Năsăud, un jandarm. A fost confirmat Covid-19 la încă două persoane din cadrul SAJ.

Dintre cazurile confirmate, 120 de persoane au fost declarate vindecate (cu 3 mai multe decât față de 117 până ieri), iar 18 au decedat, ultimul deces fiind consemnat în această dimineață. Este vorba de un bărbat în vârstă de 54 de ani din Bistrița, care se afla de mai multe zile, în stare gravă, la secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Bistrița.

La nivel național, 325 de cazuri noi

Până marți, 5 mai, pe teritoriul României au fost confirmate 13.837 de cazuri de persoane infectate cu virusul Covid-19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 5.454 au fost declarate vindecate și externate iar 827 au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică ieri, au fost înregistrate alte 325 de noi cazuri de îmbolnăvire. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 205.842 de teste.

Related Articles

Leave a Comment