Acasa Educație-Tineret ULTIMA ORĂ: Guvernul a decis să anuleze probele orale de la Bacalaureat !

ULTIMA ORĂ: Guvernul a decis să anuleze probele orale de la Bacalaureat !

Publicat de Radu SÎRBU

Probele orale și de competențe ale examenului de Bacalaureat nu se vor mai da în acest an din cauza pericolului de infectare cu coronavirus. Ele vor fi echivalate cu mediile din liceu sau cu certificate obținute în urma unor examene specifice, decizia fiind aprobată în ședința de joi a Guvernului.

Probele scrise ale examenului de Bacalaureat se vor da pe 22 iunie. De asemenea, și elevii care au de susținut Evaluarea Națională vor trebui să se prezinte la școală pe 15 iunie.

Cursurile în școli nu se vor mai relua acum, ci în septembrie, majoritatea elevilor și studenților continuând cursurile online.

Totuși, elevii din clasele a VII-a și a XII-a, care vor avea anul acesta de susținut Evaluarea Națională sau examenul de Bacalaureat, vor putea merge la școală din luna iunie. Acest lucru, însă, nu este obligatoriu.

Aceștia vor putea reveni la școală între 2-12 iunie, în condiții sigure, fiind acceptați doar 10 elevi într-o clasă.

Related Articles

Leave a Comment