Acasa Năsăud Duminică, 17 mai 2020, ar fi trebuit să aibă loc Maialul Elevilor Năsăudeni, ediția anulată din cauza coronaviruslui. Vezi cum a fost sărbătorit evenimentul în…1878 !

Duminică, 17 mai 2020, ar fi trebuit să aibă loc Maialul Elevilor Năsăudeni, ediția anulată din cauza coronaviruslui. Vezi cum a fost sărbătorit evenimentul în…1878 !

Publicat de Radu SÎRBU

Emblemă a istorică a spiritului cărturăresc al Năsăudului, Maialul Elevilor Năsăudeni se vede pus în situația nedorită de a capitula, în acest an, în fața unui dușman planetar: COVID-19 ! Deși era programată pe data de 17 mai, ediția cu numărul 137 nu se va mai ține în contextul situației actuale coroborată cu afluența masivă de public la manifestare.

De la înființarea lui în 1871, va fi pentru a treisprezecea oară când Năsăudul va fi văduvit de evenimentul cultural cei mai cunoscut al Țării Năsăudului.

Mărețul eveniment s-a născut din nevoia de exprimare a libertății individuale și naționale a românilor de pe aceste meleaguri, ca răspuns la îngrădirile impuse de dualismul Austro-Ungar din 1867. Costumele populare au rămas aceleaşi, doar oamenii care le îmbracă se schimbă. Poate că acesta e şi secretul celei mai vechi sărbători de pe Valea Someşului, şi anume faptul că ea păstrează identitatea portului peste vremuri. Astăzi, în era tehnologiei şi a globalizării, Maialul Elevilor Năsăudeni încă mai reprezintă o oază de originalitate şi simţire românească. Chiar dacă anul acesta nu se va mai ține, totuși, ce-ar fi să ne urcăm în Mașina Timpului și să simțim aievea cum s-a petrecut în detaliu cel de-al optulea Maial Nosodean ținut în ziua a 15 -a din luna lui Florar a anului 1878. Ne ajută în acest sens relatarea document prezentată de renumitul academician năsăudean Iuliu Moisil (15 mai 1859, Năsăud – 28 ianuarie 1947, Năsăud) în numărul 26 din 1939 a Arhivei Someșene, sub genericul ”Amintiri din viața de liceu”, Iuliu Moisil

Dumbrava minunată, la propriu

”Primăvara aveam maialul, între 3 și 15 Mai — sărbătoare naţională, când sărbătoriam amintirea marei adunări a 40.000 de Români pe Câmpul libertăţii dela Blaj, în ziua când poporul românesc din Ardeal s’a proclamat de naţiune liberă şi a jurat că va lupta contra împilărilor maghiare şi pentru emanciparea lui din sclavia »aristocraţiei« maghiare. Această zi naţională se sărbătoria cu mare fast şi un public numeros din Năsăud şi din comunele din împrejurime, preoţi, învăţători, funcţionari participau cu familiile lor. Serbarea se făcea în pădurea »Dumbrava«, de stejari, de pe un deal din jos de Năsăud. În zorii zilei Năsăudul răsuna de împuşcăturile pivelor, aşezate sus pe cimitirul »Comoară«. În primii ani ai existenţei liceului se făcea un parastas în biserica Năsăudului, pentru cei căzuţi în revoluţia dela 1848 şi o predică relativă. Mai târziu însă guvernul maghiar a oprit a se sărbători această zi cu un fast prea naţional. Totuşi până la anul 1877, deci până la războiul româno-ruso-turc — războiul independenţei României — se sărbătorea în toată splendoarea. Serbarea zilei de 15 Mai din anul 1878 a fost excepţional foarte frumoasă, căci vremea era caldă şi splendidă, cerul senin. După ce ne-am întrunit toţi şcolarii la liceu, la orele 9 am făcut o plimbare prin străzile Năsăudului, în frunte cu fanfara, ce mai rămăsese din timpul regimentului al II-lea de graniţă, şi cu patru steaguri, în colorile româneşti, iar pe la orele 11 am plecat în frumoasa pădure de stejari »Dumbrava«. În mijlocul acestei păduri aranjasem înainte cu câteva zile un loc pătrat pentru dans, jur împrejur cu jilţuri de pământ, acoperite cu iarbă, frunze şi pe deasupra cu scoarţe şi covoare de lână. Alăturea, loc pentru bucătărie, pentru mese, scaune, garderobă, etc. Noi şcolarii, în special cei din cursul superior, ne-am încins, cu ocazia acestei serbări naţionale, brâile tricolore româneşti, făcute de ţărance din Năsăud şi din Rebrişoara, late de vreo 3 degete, încinse în jurul trupului, capetele atârnând în jos cu ciucurii lor”, își începe academicianul Moisil amintirile legate de Maial.

Cântec, joc și voie bună

La maialurile aceste luau parte toţi profesorii, funcţionarii din Năsăud şi foarte mulţi preoţi, învăţători ş. a. din comunele vecine, cu fetele lor. După amiază, pe la orele 3 – 4, începea dansul şi era o petrecere şi o veselie din cele mai entusiaste. Dansurile, cari se jucau, erau în afară de valsuri, polci şi cadrile, jocurile româneşti Someşana și Romana. Cu Someşana se începea întotdeauna. În pauză se juca de o grupă de 12 şcolari jocurile voiniceşti: Căluşerul, Romanul şi Bătuta, îmbrăcaţi în costum naţional, încinşi cu brâu tricolor. Tot în pauză lăutarii de la Bistriţa înveseleau publicul cu fel de fel de cântece româneşti, romanţe, pe cari lăutarii le aduceau din vechiul Regat, doine, cântece popuiare etc. Din vestiţii lăutari amintesc aici pe Criştof bătrânul, apoi Criştof tânărul, pe Deneş şi în urmă pe Goghi, toţi excelenţi viorişti şi capelmaistri, pe cari i-am cunoscut şi am dansat după arm onioasele lor melodii. Dela dânşii noi şcolarii învăţam toate romanţele şi cântecele aduse de ei din Regat şi în urmă le cântam mereu”, prezintă Iuliu Moisil.

Rai culinar

”În timpul pauzei se lua şi masa. Mâncările erau aduse de familiile invitate şi consta din fripturi de miel, pui, etc., multe prăjituri şi şcolarii erau invitaţii şi muşteriii familiilor. Alăturea însă unele clase se întovărăşiau şi-şi frigeau mieii lor în frigări şi se ospătau, iar pentru ca să se răcorească aveau câte un butoiaş cu bere, de la vechea fabrică de bere din Năsăud. În acest timp se ţineau şi toaste şi mici cuvântări de către »studenţii« mai mari pentru profesori şi de profesori pentru martirii din 1848 ai neamului românesc. În anul 1878 a vorbit din partea şcolarilor primul din clasa VII, a noastră, Dănilă Sanjoan (recte Simzian) pentru Patronatul şcoalelor năsăudene — adică Fondurile grăniţereşti — la care a răspuns jurisprudentul Ioachim Mureşianu, secretarul fondurilor. Din clasa a VlII-a a vorbit »studentul« Ion Ureche, devenit în urmă căpitan de artilerie în România, unde a decedat, căruia i-a răspuns directorul de atunci, Dr. Paul Tanco. Petrecerea a durat până la orele 9 seara, când ne-am înapoiat cu mare alai la Năsăud, în frunte cu cei 12 căluşeri, cu steagurile, îndreptându-ne spre hotelul »Rahova«, aranjat anume pentru continuarea petrecerii, până în zorii zilei următoare”, continuă descrierea.

O iubire roș-albastră

”În anul 1879 însă nu s’au mai permis steaguri în tricolorul românesc şi atunci am umblat cu steaguri numai în două colori, roşu-albastru, şi nu în ziua de 15, ci de 21 Mai. Nenorocul nostru a fost că în acea zi a plouat şi atunci, ca şi de altă dată, din prevedere, am aranjat clasele 1 şi II din vechiul local, decorându-le foarte frumos cu verdeaţă şi multe steaguri legate laolaltă şi aici naţionale. Eu însumi, cu amicii mei, Ion Macavei şi alţi câţiva, am aranjat totul. Preotul catolic, Stanek, un bătrân respectabil, artist pictor bisericesc, croat de naţie, vizitând sălile decorate de noi, ne-a admirat gustul nostru artistic şi ne-a lăudat şi încurajat”, încheie Iuliu Moisil descrierea primilor ani de Maial al elevilor năsăudeni.

Related Articles

Leave a Comment