Acasa Stiri Tânăr reținut pentru 24 de ore, cercetat pentru lovire sau alte violențe

Tânăr reținut pentru 24 de ore, cercetat pentru lovire sau alte violențe

Publicat de Radu SÎRBU

La data de 1 iunie a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 25 de ani, din Bistrița, cercetat pentru lovire sau alte violențe.

În urma verificărilor efectuate la fața locului, a reieșit faptul că, în parcarea unui fast-food din Bistrița, din cauza unor neînțelegeri, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Maieru, pasager într-un autoturism, a fost lovit de către tânărul de 25 de ani, conducătorul unui alt autoturism.

Ulterior, bărbatul de 31 de ani, în încercarea de a-l opri, a fost accidentat de autoturismul condus de tânărul de 25 de ani care a plecat de la fața locului.

Bărbatul a fost depistat în scurt timp și condus la sediul Poliției Municipiului Bistrița pentru audieri. A fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul. În cursul zilei de astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Vizualizari: 407

Related Articles

Leave a Comment