Acasa Stiri Trei bărbați din Reteag, dați în urmărire în Italia și Spania pentru jafuri, viol și menținere în sclavie, reținuți de polițiștii bistrițeni

Trei bărbați din Reteag, dați în urmărire în Italia și Spania pentru jafuri, viol și menținere în sclavie, reținuți de polițiștii bistrițeni

Publicat de Radu SÎRBU

La data de 11 iunie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistrița – Năsăud au depistat doi bărbați, de 48 de ani, respectiv 52 de ani, ambii din Reteag, care erau urmăriți internațional.

Pe numele celor doi, autoritățile judiciare din Italia au emis mandate europene de arestare. Bărbatul de 48 de ani are de executat un rest de pedeapsă de 4 ani, 11 luni și 29 zile închisoare dintr-o pedeapsă totală de 6 ani, aplicată pentru săvârșirea infracțiunilor de rele tratamente aplicate membrilor de familie, violență sexuală, hărțuire, furt și amenințare, pe teritoriul Italiei. Pe numele bărbatului de 52 de ani, autoritățile judiciare din Italia au emis un mandat european de arestare, acesta fiind condamnat la 6 ani, 3 luni și 10 zile de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de punere sau menținere în stare de sclavie și rele tratamente aplicate membrilor de familie, pe teritoriul Italiei.

De asemenea, la aceeași dată, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu polițiști din cadrul Poliției orașului Beclean și Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș l-au depistat pe un tânăr de 26 de ani, din Reteag, urmărit internațional. Pe numele acestuia, autoritățile judiciare spaniole au emis un mandat european de arestare, fiind condamnat la 12 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală (viol), pe teritoriul Spaniei.

Pentru depistarea celor trei urmăriți, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a emis împotriva celor trei ordonanță de reținere pentru 24 ore, urmând să fie prezentați Curții de Apel Cluj, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Related Articles

Leave a Comment