Acasa Stiri112 (FOTO) Un bărbat a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu ATV-ul, în satul Perișor. Vezi cine este victima

(FOTO) Un bărbat a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu ATV-ul, în satul Perișor. Vezi cine este victima

Publicat de Radu SÎRBU

În această după-amiază, în jurul orei 15.00, un apel prin 112 anunța un accident rutier, în urma căruia un bărbat a fost rănit după ce s-a răsturnat cu un ATV pe DC 39 din satul Perișor, comuna Zagra. Cel în cauză, Victor Leach, un localnic în vârstă de 66 de ani, a pierdut controlul vehiculului și s-a izbit de un zid de beton după care s-a răsturnat.

La locul accidentului au ajuns paramedicii SMURD dar și echipajul de Terapie Intensivă Mobilă. După ce a primit îngrijiri medicale, în stare de conștiență, victima a fost transportată la spital în vederea efectuării unor investigații mai amănunțite.

Related Articles

Leave a Comment