Acasa StiriPolitic În frunte cu Dorel Oltean, ALDE Năsăud a trecut la PMP

În frunte cu Dorel Oltean, ALDE Năsăud a trecut la PMP

Publicat de Radu SÎRBU

Fix cu trei luni înaintea alegerilor locale din 27 septembrie, organizația ALDE Năsăud, în frunte cu președintele filialei și vicepreședintele județean Dorel Oltean, a ales să se integreze în PMP. Decizia a fost anunțată astăzi de președintele PMP Bistrița-Năsăud, deputatul Ionuț Simionca.

”Îi urez bun venit în echipa PMP Bistrița-Năsăud domnului Dorel Oltean, consilier local în orașul Năsăud. Fost președinte al ALDE Năsăud, acesta a decis, împreună cu 90% din organizația pe care a condus-o, să se alăture PMP. Avem proiecte importante pentru oraș și oameni de valoare care vor pune în practică aceste proiecte”, a transmis Ionuț Simionca.

Astfel, candidatul PMP la Primăria Năsăud va fi Dorel Oltean, cel care a făcut parte din Consiliul Local Năsăud în acest mandat și care în urmă cu 4 ani a candidat la prima funcție în Năsăud din partea ALDE.

Vizualizari: 549

Related Articles

Leave a Comment