Acasa Coronavirus Din rău în mai rău: record de infectări în ultimele 24 de ore – 555 de cazuri noi ! În BN – 11.

Din rău în mai rău: record de infectări în ultimele 24 de ore – 555 de cazuri noi ! În BN – 11.

Publicat de Radu SÎRBU

Alte 555 de noi cazuri de îmbolnăvire Covid-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore, record pentru o singură zi în România de la începutul pandemiei, bilanţul total al infectărilor ajungând astfel la peste 30.000 de persoane, transmite Grupul de Comunicare Strategică. Tot de ieri și până astăzi, au fost înregistrate 18 decese (6 bărbaţi şi 12 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Braşov, Dâmboviţa, Galaţi, Bucureşti, Prahova, Sălaj, Suceava şi Vâlcea. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 7 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi. În total, au fost efectuate 796.484 de teste, dintre care 13.147 astăzi. La terapie intensivă sunt internați 237 de pacienți.

Privind harta României cu noile infectări de ieri și până astăzi, reliefată pe județe, observăm că focarele principale rămân Brașovul (53), Dâmbovița (59) și Argeșul (53), dar în special Bucureștiul (72). Și în Mureș, în ultimele 24 de ore, a fost o explozie de noi îmbolnăviri cu Covid: 21, cu 18 mai multe decât ieri!

Și în județul nostru este alertă, întrucât Bistrița-Năsăud a raportat astăzi 11 cazuri noi, cu 3 mai multe decât ieri. Pe de altă parte, 13 bolnavi s-au vindecat.

Related Articles

Leave a Comment