Acasa Actualitate De azi, locuitorii comunei Rodna sunt on-line gratuit, cu WiFi de la Primărie

De azi, locuitorii comunei Rodna sunt on-line gratuit, cu WiFi de la Primărie

Publicat de Radu SÎRBU

Cetățenii comunei Rodna pot accesa de astăzi internetul prin localitate fără a folosi datele mobile. Primăria le asigură acces gratuit, prin WiFi, la trei puncte de pe raza localității. Anunțul a fost făcut public de către primarul Valentin Grapini:

”Începând de azi, 9 iulie, rețeaua de WiFi gratuit este funcțională în cele trei puncte din localitate și sat Valea Vinului, mai precis în zona de blocuri, în centrul comunei Rodna și în centrul satului Valea Vinului”, a transmis edilul pe pagina sa de socializare.

Rodna se numără printre comunele din Bistrița-Năsăud care au solicitat bonuri valorice printr-un program european, primăria din localitate încheind contractul de servicii pentru implementarea programului WiFi4EU, cu fonduri europene.

Chiochiș se numără printre comunele din Bistrița-Năsăud care au solicitat bonuri valorice din acest program european.

Localităţile vor putea utiliza bonurile WiFi4EU pentru a achiziţiona şi instala echipamente Wi-Fi (puncte de acces fără fir) în anumite centre ale vieţii publice locale pe care le-au ales în acest sens. Costurile pentru întreţinerea reţelei vor fi acoperite de localităţi. Reţele finanţate prin WiFi4EU vor fi gratuite, fără publicitate şi nu vor colecta date cu caracter personal.

Related Articles

Leave a Comment