Acasa Stiri112 (FOTO + VIDEO) Accident rutier, la Rebrișoara, cu două persoane transportate la spital

(FOTO + VIDEO) Accident rutier, la Rebrișoara, cu două persoane transportate la spital

Publicat de Radu SÎRBU

Un accident rutier a avut loc la orele amiezii de astăzi, pe DN 17 D, la ieșirea din Rebrișoara către Podul Rebrii. În accident au fost implicate patru mașini, dintre care două au fost făcute praf.

Evenimentul s-a petrecut pe fondul neatenției șoferului (un tânăr din Năsăud, în vârstă de 23 de ani) unui autoturism de teren, de culoare vișiniu, care nu a oprit în cadrul unei coloane formate la un semafor ce semnaliza niște lucrări de pe marginea drumului.

Din cauza vitezei, acesta a lovit frontal un alt jeep de pe contrasens dar și un taxi aflat în fața sa, taxiu care a fost propulsat în spatele altei mașini aflate în coloană.

A fost rănit șoferul de pe jeepul vișiniu dar și șoferul de pe jeepul alb, un tânăr din Bistrița (în vârstă de 20 de ani). Ambele victime au fost transportate la spitalul din Năsăud, polițiștii deschizând dosar penal pentru vătămare corporală.

Accident rutier, la Rebrișoara, cu două persoane transportate la spital. În accident au fost implicate patru mașini, dintre care două au fost făcute praf.Evenimentul s-a petrecut pe fondul neatenției șoferulu (un tânăr din Năsăud)i unui autoturism de teren, de culoare vișiniu, care nu a oprit în cadrul unei coloane formate la un semafor ce semnaliza niște lucrări de pe marginea drumului. Din cauza vitezei, acesta a lovit frontal un alt jeep de pe contrasens dar și un taxi aflat în fața sa, taxiu care a fost propulsat în spatele altei mașini aflate în coloană. A fost rănit șoferul de pe jeepul vișiniu dar și o persoană din jeepul alb. Ambele victime au fost transportate la spitalul din Năsăud, polițiștii deschizând dosar penal pentru vătămare corporală.

Publicată de Radu Sîrbu pe Joi, 16 iulie 2020

Related Articles

Leave a Comment