Acasa Coronavirus 889 de noi cazuri de Covid depistate în ultimele 24 de ore, un nou record absolut, și 21 de decese. În BN – 9 persoane nou infectate

889 de noi cazuri de Covid depistate în ultimele 24 de ore, un nou record absolut, și 21 de decese. În BN – 9 persoane nou infectate

Publicat de Radu SÎRBU

Grupul de Comunicare Strategică a raportat sâmbătă (18 iulie) 889 de noi infecții cu coronavirus și 21 decese, centralizate în ultimele 24 de ore, după efectuarea a 18.732 de teste. Numărul total de cazuri urcă astfel la 36.691, dintre care 2.009 și-au pierdut viața.

Este pentru a șasea oară luna această când recordul de cazuri zilnice este doborât. Dacă pe 11 aprilie se înregistraseră cele mai multe cazuri în timpul stării de urgență (523 de cazuri), pe 8 iulie au fost 555 de cazuri. Pe 9 iulie au fost 614, pe 11 iulie – 698, joi 16 iulie – 777, iar vineri s-au înregistrat 799 de cazuri.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 24.865 au fost externate, dintre care 22.488 de pacienți vindecați și 2.377 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. Totodată, până în prezent, 913 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.

La Terapie Intensivă sunt 280 de pacienți.

În Bistrița-Năsăud, de ieri și până azi au apărut nouă cazuri noi de infectare, totalul îmbolnăvirilor cu Covid ajungând astfel la 682. În același interval de timp s-au vindecat 4 persoane, pentru un total de 509 vindecări.

Related Articles

Leave a Comment