Acasa Actualitate Daniel Sâdor, arhitectul cu pasiune pentru legumicultură

Daniel Sâdor, arhitectul cu pasiune pentru legumicultură

Publicat de Radu SÎRBU

Când pasiunea merge mână-n mână cu perseverența și determinarea, drumul către succes nu mai pare atât de anevoios. Este cazul unui tânăr arhitect, Daniel Sâdor, din satul Anieș, care demonstrează că drumul de la mapă la sapă este mai ușor decât credem, cu condiția ca el să fie făcut cu suflet.

Om de bază al modernei fabrici ”Silvania Internațional” din Lunca Ilvei, Daniel Sâdor își dedică timpul liber, împreună cu familia, cultivării legumelor pe tarlalele din gospodăria proprie din Anieș. E drept că găsești mai rar ca un arhitect să se dedice și cultivării legumelor, însă exemplul lui Daniel este grăitor și palpabil.

Învățat de mic cu munca pământului, omul nostru și-a pus în practică din acest an un vis mai vechi: acela de a produce legume proaspete și sănătoase în propria-i bătătură. Cu două solarii mari, arhitectul din Anieș își vinde marea majoritate a produselor ce arată apetinsant de bine chiar la colegii de la ”Silvania Internațional”. Nu sunt neglijați nici consătenii lui, astfel că pasiunea familiei Sâdor pentru legumicultură a început să aibă și câștiguri financiare.

Peste toate, este de apreciat faptul că această familie de oameni harnici, nu au uitat să-și cultive pământul, în condițiile mulți din noua generație consideră acest lucru unul drept…înjositor. Nu este cazul lui Daniel şi Valeri Sâdor, care transmit acest drag de glie şi vlăstarului lor, Maria, celor doi soţi crescându-le sufletul văzând-o pe micuţă la cât este de implicată în munca de legumicultor. Felicitări, sănătate şi spor !

Related Articles

Leave a Comment