Acasa Religie De astăzi, a început Postul Adormirii Maicii Domnului

De astăzi, a început Postul Adormirii Maicii Domnului

Publicat de Radu SÎRBU

Postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor şi ca Postul Sfintei Mării, aminteşte de perioada în care însăşi Fecioara Maria s-a pregătit cu post şi rugăciune pentru trecerea la cele veşnice. Acesta este cel mai nou dintre cele patru posturi mari de peste an, datând din secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului a început să se răspândească.

Postul Adormirii Maici Domnului începe de regulă pe 1 august şi se sfârşeşte odată cu Praznicul Adormirii Maicii Domnului pe 15 august. Totuşi, în acest an a început de vineri, 31 iulie. Acest lucru se întâmplă când ziua de 31 iulie pică miercurea sau vinerea, cum se întâmplă anul acesta, şi se lasă sec cu o zi înainte. În această perioadă, creştinii ortodocşi trebuie să se abţină de la consumul de produse carne, lapte şi ouă. Cei mai stricţi dintre credincioşi nu consumă în zilele postului nici ulei vegetal, în afară de sâmbăta şi duminica. Doar în ziua de 6 august, când se celebrează Schimbarea la Faţă a Domnului, credincioşii au dezlegare la peşte şi vin.

Biserica recomandă, pe lângă scoaterea din alimentaţie a produselor „de dulce” să se facă fapte de milostenie, să îşi alunge gândurile rele, să uite de supărări, să arate mai multă cinstire, respect şi iubire faţă de semeni şi să se citească Paraclisele Maicii Domnului. După această perioadă, enoriaşii trebuie să se spovedească şi să se împărtăşească.

Ziua de 15 august este închinată trecerii la cele veşnice a Maicii Domnului şi totodată este considerată şi hotarul dintre vară şi iarnă.

Vizualizari: 108

Related Articles

Leave a Comment