Acasa StiriCultura Obiceiul ”Cununii grâului” prezentat de Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud

Obiceiul ”Cununii grâului” prezentat de Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud

Publicat de Radu SÎRBU

Ca în oricare alt județ, în Bistrița-Năsăud nu lipsesc obiceiurile tradiționale destinate sărbătorilor de vară. Datinile și obiceiurile diferă de la o zonă a județului la alta dar toate au un lucru în comun, îi apropie pe oameni cu ocazia diferitelor sărbători ale sezonului cald și îi îndeamnă la bunătate și la fapte bune.

Potrivit Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, obiceiurile populare s-au constituit în relaţie cu sărbătorile creştine, sau paleocreştine, cu viaţa agrară şi cu viaţa pastorală, asigurând o cupolă magică şi spirituală unor evenimente din viaţa comunităţii.

Obiceiurile s-au păstrat în structura tradiţională doar în unele zone mai izolate din munţi sau din câmpie. În celelalte zone, cele ale aculturaţiei rural-urban şi ale dezvoltării şi modernizării mai pronunţate a satelor s-a păstrat doar structura obiceiurilor şi un repertoriu minimal al acestora, fiind asimilate comportamental contemporaneităţii.

Că tot este vremea secerișului, unul din cele mai reprezentative obiceiuri populare din judeţul Bistriţa-Năsăud este ”Cununa grâului”.

”Cununa grâului este sărbătoarea recoltei de la sfârşitul secerişului. Obiceiul cununii secerişului cuprinde în structura sa următoarele etape: împletirea obiectului ritual, purtatul cununii la casa gazdei, masa comună, jocul cununii. Zona Năsăudului constituie un nucleu centralizator al obiceiului. Aici cununa este mai bogată prin dimensiunea mare a împletiturii de spice şi prin frumuseţea cântecelor de cunună ce acompaniază aducerea obiectului ritual. Această datină s-a păstrat într-un cadru amplu ce implică întreaga comunitate sătească”, arată specialiștii CJC BN.

Cununa de grâu este un simbol a aducerii rodului pământului în casagospodarului. Acesta poate duce cununa la biserică împreună cu o prescură, pentru sfiţire. Apoi cununa este readusă și păstrată fie până la noua recoltă fie este amestecată cu sămânța ce va fi pregătită pentru recolta viitoare.

Obiceiul Cununa grâului ar putea dăinui în comunitatea sătească tradiţonală atâta timp cât oamenii vor cultiva grâu. Deși originea acestui obicei se pierde în noaptea timpului, viitorul este marcat de incertitudine. Dacă pentru comunitatea societăţii tradiţonale obiceiul era o poruncă, o normă de conduită care cuprindea toată scara de valori cupritse în sfera sacrului și profanului, pentru comunitatea societăţii moderne obiceiul reprezintă o oază de divertisment în agitaţia vremurilor pe care le trăim.

Related Articles

Leave a Comment