Acasa Beclean Primarul Nicolae Moldovan: “Proiectul centurii orașului Beclean va fi realizat mai repede decât ne imaginam!”

Primarul Nicolae Moldovan: “Proiectul centurii orașului Beclean va fi realizat mai repede decât ne imaginam!”

Publicat de Radu SÎRBU

Ieri, 11 august, Primăria Beclean a fost înștiințată de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A (CNAIR) de faptul că obiectivul „Centura de ocolire a orașului Beclean” se află în lista de proiecte aflate în implementare la Departamentul de Obținere Finanțări din cadrul CNAIR conform OUG 101/2020.

Un acord de parteneriat a fost încheiat între Primăria orașului Beclean și CNAIR S.A prin care etapa de proiectare și execuție să se realizeze de către UAT Beclean în parteneriat cu CNAIR S.A. – DRDP CLUJ.

Asta înseamnă că Primăria Beclean va primi întreg suportul echipei de experți din cadrul CNAIR pe tot parcursul derulării proiectului în toate etapele administrative până la finalizarea întregului demers în vederea construirii Centurii orașului Beclean.

Pentru încheierea acestui acord de parteneriat, deja pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local din 12 August 2020 a fost introdus un punct suplimentar prin care a fost aprobat în unanimitate de către consilierii locali acordul de parteneriat dintre Primăria Beclean și CNAIR S.A. – DRDP CLUJ.

Iată că proiectul mult așteptat de întreaga noastră comunitate va fi realizat mai repede decât ne puteam imagina mulți dintre noi!

Varianta de ocolire a orașului Beclean face legătura dintre Drumul Expres DX4A Dej-Beclean-Bistrița și Drumul Trans Regio TR45 Beclean-Salva și are o valoare de aproximativ 15 milioane de euro.

Related Articles

Leave a Comment