Acasa Stiri Bărbat din Căianu Mic, arestat preventiv după ce, în locuința sa, a fost descoperită o pușcă deținută ilegal

Bărbat din Căianu Mic, arestat preventiv după ce, în locuința sa, a fost descoperită o pușcă deținută ilegal

Publicat de Radu SÎRBU

La data de 25 august a.c., în urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal în care ancheta este desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, polițiștii Biroului Arme, Explozivi si Substanțe Periculoase au ridicat o armă legală cu glonț, cu destinația vânătoare, a cărei țeavă prezenta modificări artizanale pentru a permite montarea unui amortizor (dispozitiv adaptat diminuării zgomotului produs de tragere).

Arma se afla în circuitul ilegal, existând suspiciuni că ar fi fost introdusă ilegal pe teritoriul României și aparținea unui bărbat de 48 de ani, din Căianu Mic, aflat în arest preventiv din data de 31 iulie a.c.

Astfel, în urma perchezițiilor efectuate la data de 30 iulie a.c., la locuința bărbatului din Căianu Mic a fost descoperit și ridicat în vederea continuării cercetărilor amortizorul aferent armei.

Reamintim faptul că, la aceeași dată, în urma unor percheziții desfășurate, au fost reținute 7 persoane, printre care și bărbatul de 48 de ani. Tot la percheziții au fost descoperite și ridicate 22 de arme letale, peste 1000 de cartușe deținute ilegal, precum și sute de componente de armă, iar persoanele implicate sunt bănuite de comiterea mai multor infracțiuni la regimul armelor și al munițiilor. Cercetările continuă pentru documentarea activității infracționale a persoanelor implicate.

Related Articles

Leave a Comment