Acasa Alegeri Locale 2020 Primarul Aurel Horea: ”Proiecte de peste 46 milioane euro, derulate în dezvoltarea comunei Ilva Mică”

Primarul Aurel Horea: ”Proiecte de peste 46 milioane euro, derulate în dezvoltarea comunei Ilva Mică”

Publicat de Radu SÎRBU

Primarul comunei Ilva Mică – Aurel Horea – candidează pentru al cincilea mandat la alegerile locale din 27 septembrie 2020. Pentru perioada următoare, priorități pentru autorităţile locale sunt introducerea rețelei de distribuție a gazelor naturale, amenajarea unui Complex sportiv prin Compania Națională de Investiții (prin Ordinul MLPDA 3458 din 31 decembrie 2019 a fost aprobat proiectul pe lista sinteză a Subprogramului pentru complexe sportive), dar şi asfaltarea ultimului tronson de drumuri (studiul de fezabilitate este gata în perioada imedit următoare). În plus, sunt aşteptate propuneri şi din partea comunităţii, tocmai ceea ce defineşte o democraţie participativă.

”Vă încurajez ca zilele acestea – ca de fiecare dată – să vă spuneți deschiși propunerile, întrebările și grijile, pentru că acum e momentul în care toți putem contribui la continuarea muncii în județ și în comuna Ilva Mică”, țină să transmite primarul Aurel Hore.

Lista proiectelor implementate pentru dezvoltarea comunei Ilva Mică:

I.CONSILIUL JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD

1.Modernizare DJ 172 D-Josenii Bârgăului-Strâmba-Ilva Mică (14,1 km)-43 milioane lei (9.1 milioane EURO)-finalizat

2.Modernizare DJ 172 D-Ilva Mică-Poiana Ilvei-Măgura Ilvei (18,8 km)-60.2 milioane lei (12.8 milioane EURO)- în execuție

3.Lotul 5 din DJ 172 D Măgura Ilvei-Lunca Ilvei (17,8 km)-37,5 milioane lei (8 milioane EURO)-Finalizat

4.Modernizare DJ 172 C Ilva Mică-Leșu (4 km)-8,3 milioane lei (1.8 milioane EURO)-Finalizat

TOTAL CJBN: 4 proiecte în valoare de 149 milioane lei (31.7 milioane EURO)

II.BUGET LOCAL

Din bugetul local au fost implementate 5 proiecte în valoare de 4,6 milioane lei (970.000 EURO)

III. FONDURI EUROPENE

1.Infrastructură de prevenire și protecție împotriva inundațiilor -6,8 milioane lei (1,43 milioane EURO)-Finalizat

2.Amenajare spații verzi-470.000 lei (100.000 EURO)-Finalizat

3.Reabilitare drumuri forestiere (6 km)-7 milioane lei (1,48 milioane EURO)-Finalizat

4.Asfaltare străzi în comună (5 km)-4,3 milioane lei (910.000 EURO)-în execuție

5.Construirea unei grădinițe în Ilva Mică-1,9 milioane lei (402.000 EURO)-În execuție

6.Amenajare piață-417.000 lei (88.000 EURO)-Finalizat

7.Centru local de informare turistică-884.000 lei (187.000 EURO)-Finalizat

8.Dezvoltare locală în comuna Ilva Mică-464.000 lei (100.000 EURO)-Finalizat

VALOAREA INVESTIȚIILOR DIN FONDURI EUROPENE: 8 proiecte în valoare de 22,2 milioane lei (4,7 milioane EURO)

IV.GUVERNUL ROMÂNIEI

  1. Amenajare străzi în comuna Ilva Mică (5 km)-2,9 milioane lei (614.000 EURO)-Finalizat

2.Extinderea rețelelor de apă 8 km -2,2 milioane lei (466.000 EURO)-Finalizat

3.Lucrări de construcții pentru Școala Gimnazială Nr.1-893.000 lei (190.000 EURO)-Finalizat

4.Extinderea rețelelor de canalizare menajeră (9,8 km)-2,8 milioane lei (593.000 EURO)-Finalizat

5.Lucrări de construcții pentru grădinița din Ilva Mică-438.000 lei (93.000 EURO)-Finalizat

6.Modernizarea DN 17 D (Năsăud-Ilva Mică-Rodna-Șanț-Valea Mare)-28 milioane lei (6 milioane EURO)

TOTAL INVESTIȚII GUVERNUL ROMÂNIEI: 6 proiecte în valoare de 37,2 milioane lei (7,9 milioane EURO)

V.POIM 2014/2020-Apă și canalizare UAT Ilva Mică :

Apă:

– Rețea de distribuție apă potabilă (nouă) : 1,376 km

– Rețea de pompare apă potabilă (nouă) : 1 buc

Canalizare:

– Rețea de canalizare (nouă) : 3,862 km

– Stații de pompare apă uzată : 2 buc

Conductă de refulare apă uzată : 0,205 km

TOTAL INVESTIȚII POIM: 5.5 milioane lei (1.2 milioane euro)

Total investiții Ilva Mică: 25 de proiecte în valoare de 46.5 milioane EURO (218.5 milioane lei) 2.185 miliarde de lei vechi!

Related Articles

Leave a Comment