Acasa Coronavirus Dramă la Rebra: o localnică stabilită cu familia în Spania, a murit de Covid după ce și-a petrecut concediul în localitatea natală

Dramă la Rebra: o localnică stabilită cu familia în Spania, a murit de Covid după ce și-a petrecut concediul în localitatea natală

Publicat de Radu SÎRBU

Și-a încărcat bateriile acasă, la Rebra – în localitatea de baștină, însă la întoarcerea spre Spania i s-a făcut rău chiar în avionul care o ducea spre Almeria (regiune unde era stabilită cu întreaga familie) fiind luată de ambulanță de pe aeroport, imediat după aterizare, pentru a fi transportată la spital cu diagnosticul de Covid, infecție confirmată în urma testării, iar la câteva zile a pierdut lupta cu viața din cauza acestui blestemat virus.

Este povestea tristă a unei femei în vârstă de 50 de ani, care a lăsat îndurerați 3 copii și un soț originar tot din Rebra. Rebreanca s-a întors în Spania după data de 15 august, pierzând lupta cu boala joia trecută, pe 3 septembrie pe patul unui spital spaniol.

Am publicat această știre pentru ca lumea să conştientizeze că măsurile de protecţie împotriva Covidului nu sunt vorbe în vânt ! Toate acestea în contextul în care Rebra este una din localitățile din BN unde rata de infectare este ridicată, respectiv: 1,80 la sută !

Related Articles

Leave a Comment