Acasa NăsăudNăsăud Deși era programată pe 4 octombrie, sfințirea bisericii ”Sf. Ilie” din Năsăud a fost reprogramată pentru 15 noiembrie!

Deși era programată pe 4 octombrie, sfințirea bisericii ”Sf. Ilie” din Năsăud a fost reprogramată pentru 15 noiembrie!

Publicat de Radu SÎRBU

Anunțul a fost făcut astăzi, chiar de către părintele paroh Iuliu Mureșan.

”Dragii mei,

Datorită unor urgențe apărute in activitatea unora din invitații noștri, Slujba Târnosirii bisericii se amână pe data de 15 noiembrie 2020.

Slujba Sfântului Maslu de vineri, 3 octombrie, se va face sâmbată la ora 17.00, într-un sobor de preoți în frunte cu părintele Constantin Necula, care duminica,începând cu ora 9.00 se va afla tot în mijlocul bisericii noastre, la Sf Liturghie, la sfârșitul căreia ne va bucura cu cuvintele sale!

Fiți binecuvântați! Sus inimile!

Vă așteptăm cu mare drag, sâmbătă și duminica!”, a ținut să transmită părintele Iuliu Mureșan.

Related Articles

Leave a Comment