Acasa Stiri Un șofer din Cepari a provocat un accident rutier și a fugit de la locul faptei. A fost prins de polițiști și dovedit că băuse

Un șofer din Cepari a provocat un accident rutier și a fugit de la locul faptei. A fost prins de polițiști și dovedit că băuse

Publicat de Radu SÎRBU

Ieri, 5 octombrie, pe raza localității Cepari, un conducător auto în vârstă de 46 de ani, din Cepari, pe fondul nerespectării distanţei în mers, a colizionat un autoturism condus de o femeie în vârstă de 32 de ani din judeţul Cluj, în urma evenimentului rutier rezultând doar pagube materiale.

Ulterior producerii evenimentului rutier, şoferul care ar fi provocat coliziunea, a părăsit locul faptei şi a fost identificat de către poliţişti la domiciliul său. Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de peste 0.80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la Spitalul Orășenesc Năsăud, în vederea prelevării de probe, însă acesta a refuzat recoltarea probelor biologice.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ,,refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

Related Articles

Leave a Comment