Acasa StiriEveniment (EXCLUSIVITATE, FOTO – VIDEO) Tentativă de răpire de pe stradă a unei eleve de 12 ani, la Nimigea de Jos

(EXCLUSIVITATE, FOTO – VIDEO) Tentativă de răpire de pe stradă a unei eleve de 12 ani, la Nimigea de Jos

Publicat de Radu SÎRBU

Poliţia din Bistrița-Năsăud este în alertă şi caută doi bărbați suspectați că, în această dimineață, au încercat să răpească o fetiţă de 12 ani din satul Nimigea de Jos, chiar când aceasta se îndrepta spre școală. Totul s-a petrecut în jurul orei 7.40, atunci când copila, elevă în clasa a VI-a, iar doi bărbați coborâți intempestiv dintr-o mașină de culoare albă ar fi bruscat-o şi încercat să o urce cu forța în autoturism.

După cum ne-a declarat primarul Mircea Runcan, mașina cu pricina ar fi un Ford Mondeo cu numere de București iar marele noroc al fetiței a fost faptul că în ajutor i-au sărit niște muncitori care mergea la lucru. ”Aceștia văzând ce se întâmplă, și strigătele de ajutor ale elevei, au sărit imediat pentru a o salva iar cei cei doi bărbați suspecți au demarat în trombă și duși au fost. De menționat faptul că incidentul s-a petrecut la intersecția Drumului Gării cu Drumul Județean 172. Am identificat mașina pe camerele video ale primăriei și acum polițiștii au deschis o anchetă”, ne-a declarat, în exclusivitate, primarul Runcan.

Poliţiştii încearcă acum să dea de urma agresorilor și efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările și scopul în care a fost abordată minora. În funcție de rezultatul verificărilor se va proceda la încadrarea juridică a faptei.

Related Articles

Leave a Comment