Acasa Uncategorized Năsăudeanul Emilian Gabor, primul pe lista USR BN pentru Senat: ”Voi fi vocea voastră în Senatul României!”

Năsăudeanul Emilian Gabor, primul pe lista USR BN pentru Senat: ”Voi fi vocea voastră în Senatul României!”

Publicat de Radu SÎRBU

Alianţa USR PLUS Bistrița-Năsăud a avut, sâmbătă, alegeri interne şi au fost votaţi de membri ai ambelor partide candidaţii USR PLUS BN pentru Camera Deputaţilor şi Senatul României. Dacă lista pentru Camera Deputaţilor este deschisă de Lorand Toth, la Senat Emilian Gabor a fost ales de colegii de partid drept nr. 1 pe lista de candidaturi la alegerile parlamentare din 6 decembrie.

Onorat de acest vot, Emilian Gabor a ținut să transmită în această dimineață un mesaj pe pagina sa de Facebook:

Anul 2020 a fost un an bun pentru mine, din punct de vedere politic. Am câștigat alegerile locale în Năsăud, alături de Dorin Vlașin, candidatul susținut de USR PLUS, și am obținut o majoritate confortabilă în Consiliul Local alături de PNL.
Aseară, am câștigat alegerile interne pentru primul loc pe lista candidaților USR PLUS Bistrița-Năsăud la Camera Senatului.
Sper ca acest trend să continue iar pe 6 decembrie 2020 să câștig un loc în Parlamentul României.
Vă mulțumesc tuturor celor care ați făcut posibile aceste lucruri și le mulțumesc anticipat tuturor celor care vor fi alături de mine în această luptă, în campania electorală și la votul din 6 decembrie.
Voi fi vocea voastră în Senatul României!
”, a spus Emilian Gabor.

Iată listele complete ale candidaţilor USR PLUS BNS pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020:

Camera Deputaţilor:

1.Lorand Toth – USR
2.Lorant Sas – PLUS
3.Alin Dolha – PLUS
4.Cristina Iurişniți – USR

Senat:

1.Emilian Gabor – USR
2.Ionuț Zaharie Rus – USR

Related Articles

Leave a Comment