Acasa Administrație Ședință festivă la Feldru. Primarul Grigore Țiolan și consilierii locali au depus jurământul. Viceprimar va fi Daniel Neamți

Ședință festivă la Feldru. Primarul Grigore Țiolan și consilierii locali au depus jurământul. Viceprimar va fi Daniel Neamți

Publicat de Radu SÎRBU

Astăzi, în comuna Feldru a avut loc ședința de constituire a nolului legislativ local, în prezența prefectului Stelian Dolha. Au depus jurământul toți cei 15 consilieri locali, aleși care au jurat cu mâna pe Bilbie că vor respecta Constituția și legile țării și că vor face cu bună credință tot ceea ce sta în puterea și priceperea lor pentru binele locuitorilor.

Imediat dupa constitutierea noului Consiliu Local, primarul comunei a depus juramantul. Este vorba despre Grigore Țiolan, de la PNL, aflat la al treilea mandat consecutiv. El a spus ca va continua proiectele de dezvoltare ale comunei cu sprijinul consilierilor locali.

Majoritatea în CL Feldru este deținută de către liberali, cu 8 consilieri locali, și anume: Sbârciu Călin, Neamți Daniel, Sângeorzan Alexă, Girigan Georgeta Nicoleta, Beșuțiu Docica, Sîngeorzan Aurel, Costinașiu Aurel; în timp ce PSD are 3 mandate prin: Opriș Ioan, Svințiu Vasile și Marti Alexă Octavian; ALDE – tot 3 consilieri locali: Sălvan Ioan Gabriel, Someșan Paul și Cifor Silivan; iar Pro România – 1, în personala lui Oprea Traian.

După cum ne-a declarat primarul Grigore Țiolan, în următoarea ședință a legislativului local va fi ales și viceprimarul. ”În acest mandat, administrația comunei Feldru va avea un viceprimar nou: Daniel Neamți, un tânăr harnic, onest, responsabil și gospodar, care, cu siguranță, va face treabă bună pentru comuna noastră”, ne-a dezvăluit primarul Țiolan.

Related Articles

Leave a Comment