Acasa StiriEveniment (FOTO) Tragedie la Năsăud: un șofer cu permisul anulat și-a pierdut viața într-un accident rutier deosebit de grav !

(FOTO) Tragedie la Năsăud: un șofer cu permisul anulat și-a pierdut viața într-un accident rutier deosebit de grav !

Publicat de Radu SÎRBU

În această seară, în jurul orei 19.30, pe Bulevardul Grănicerilor din Năsăud, în vecinătatea Colegiului Național ”George Coșbuc”, a avut loc un accident rutier extrem de grav în care un conducător auto și-a pierdut viața iar doi pasageri din mașina lui au fost răniți.

Au fost implicate două autoturisme, un BMW cu volan pe dreapta și un VW Golf 4. Primele informații arată că accidentul s-ar fi produs din cauza vitezei, pe fondul unei depășiri a BMW-ului pe aceeași direcție de mers (Rebrișoara – Salva). Din cauze încă neclare, șoferul BMW-ului, un năsăudean de 32 de ani ce avea acum domiciliul în Dumitra, a pierdut controlul volanului și a trecut cu mașina printr-un stâlp de iluminat stradal din fața barului Yamatha. Practic BMW-ul a fost distrus în totalitate pe partea conducătorului auto, acesta decedând instantaneu la impactul cu stâlpul de beton. Polițiștii au descoperit că șoferul de 32 de ani avea permisul de conducere anulat!

În BMW se mai afla soția șoferului, în vârstă de 28 de ani, precum și un tânăr de 19 ani, care au fost răniți și transportați la spital în stare de conștiență.

Celălalt autoturism implicat, Golful, a fost condus de un tânăr de 19 ani, din Nepos, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Din fericire, acesta a scăpat teafăr din accident.

Pentru aproximativ o oră și jumătate, traficul a fost blocat în zona producerii accidentului, iar polițiștii au deviat circulația pe rute alternative.

Continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cauza exactă și împrejurările în care a avut loc evenimentul.

Related Articles

Leave a Comment