A chefuit bine, după care s-a urcat la volan și a plecat cu mașina, dar a fost tras pe dreapta de polițiști înainte să producă o tragedie.
S-a întamplat noaptea trecută la Beclean, în jurul orei 00.20 unde polițiștii l-au tras pe dreapta pe un șofer în vârstă de 26 de ani din Uriu pentru un simplu control în trafic. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1.10 mg/l alcool pur în aerul expirat iar la o verificare mai amănunțită oamenii legii au mai aflat și că omul nu deține permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule.
Tânărul a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar cercetările sunt continuate de polițiștii din Beclean.
