Acasa Actualitate Depistați de polițiști fără permis ori băuți la volan

Depistați de polițiști fără permis ori băuți la volan

Publicat de Radu SÎRBU

La data de 13 noiembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier l-au depistat și oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat de 39 de ani, din Bistrița care conducea un autoturism pe raza municipiului Bistrița.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta are permisul de conducere suspendat, iar rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost 0.03 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Biroul Rutier Bistrița pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.


La data de 14 noiembrie a.c., în jurul orei 01.25, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița l-au oprit în trafic, pentru control, pe un tânăr de 18 ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Teaca.

În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că acesta era plasat în carantină la domiciliu și a fost sancționat contravențional, conform Legii 55/2020. Și în acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Dosare penale pentru conducere cu alcoolemie

La data de 14 noiembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier au depistat în trafic un bărbat de 38 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au prelevat probe de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Cercetările continuă de Biroul Rutier, fiind întocmit dosar penal pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice.


La data de 14 noiembrie a.c., polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au întocmit un dosar penal pentru conducere cu alcoolemie în cadrul căruia efectuează cercetări. Vizat este un bărbat de 33 de ani, din Feldru, care a fost depistat de polițiști, în seara de 14 noiembrie, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Nepos.

În urma testării cu aparatul etilotest a acestuia, rezultatul a fost de 0,58 mg/l alcool în aerul expirat și a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările continuă de Secția 6 Poliție Rurală Năsăud.


La data de 14 noiembrie, polițiștii din Sângeorz-Băi l-au oprit, pentru control, pe un bărbat de 46 de ani, din Ilva Mare, care conducea un autoturism pe o stradă din Lunca Ilvei. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, i-au fost recoltate mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Cercetările continuă de Poliția orașului Sângeorz-Băi, fiind întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.


La data de 15 noiembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier l-au depistat pe un bărbat de 32 de ani, din Josenii Bârgăului, în timp ce conducea pe strada Gării din municipiul Bistrița, un autoturism, deși nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Și în acest caz, s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.


La data de 15 noiembrie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au întocmit dosar pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Vizat de comiterea faptelor este un tânăr de 19 ani, din Monariu, depistat în timp ce conducea pe drumul județean 172G, pe raza localității de domiciliu, un moped care nu era înregistrat sau înmatriculat și fără să dețină permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule. Conducătorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere și continuă cercetările în acest sens.

Related Articles

Leave a Comment