Acasa Educație-Tineret Treabă bună, la Școala Gimnazială ”Enea Grapini” din Șanț

Treabă bună, la Școala Gimnazială ”Enea Grapini” din Șanț

Publicat de Radu SÎRBU

Miercuri, 16 decembrie, au fost distribuite tuturor elevilor din cadrul Școlii Gimnaziale ”Enea Grapini” Șanț cadouri cu ocazia sărbătorilor de iarnă. De pachetele cadou au beneficiat și toate cadrele didactice dar și tot personalul auxiliar și nedidactic din unitatea de învățământ.

”Pe această cale, țin să le mulțumesc atât primarului Marian Forogău cât și membrilor Consiliului Local Șanț. Trebuie să mai adaug că, tot prin grija primarului a fost alocate din bugetul local fonduri pentru achiziționarea unei imprimante multifuncționale performarmante de ultimă generație”, a ținut să transmită directorul școlii – Daniel Sasu.

Pe de altă parte, interlocutorul ne-a spus că, tot miercuri, elevii claselor pregătitoare, claselor I, II-a și a III-a, au primit și altfel de cadouri: pachete Colgate, cu produse pentru igiena orală, oferite prin intermediul Liuței Sasu – asistent medical comunitar din cadrul Primăriei Șanț, în urma participării acesteia la două cursuri de formare profesională.

”Totodată, pot să vă spun că s-au achiziționat, cu bani din bugetul școlii, un număr de 10 videoproiectoare și 10 ecrane de proiecție, ce urmează să fie montate în clasele I-IV până la data începerii cursurilor, după vacanța de iarnă.

De asemenea, a fost finalizată modernizarea laboratorului de informatică din cadrul școlii.

În fine, de la Inspectoratul Școlar Județean au fost ridicate, recent, un număr de 13 tablete oferite prin programul ”Școala de acasă”, acestea fiind configurate și distribuite beneficiarilor, mai precis elevi care nu avut nicio posibilitate de a participa la cursurile online”, a ținut să mai sublinieze Daniel Sasu.

Related Articles

Leave a Comment