Acasa Administrație Primăria Năsăud premiază implicarea cetățenilor în buna funcționare orașului prin aplicația de internet City Health

Primăria Năsăud premiază implicarea cetățenilor în buna funcționare orașului prin aplicația de internet City Health

Publicat de Radu SÎRBU

La nicio o lună de la lansarea ei, aplicația mobilă ”CityHealth”, prin care locuitorii orașului pot sesiza rapid cu marcaj pe hartă orice problemă din orașul Năsăud, a ajuns la 953 de utilizatori, număr care plasează urbea academicienilor pe primul loc în țară în raport cu numărul de locuitori. Acest aspect a fost subliniat de către primarul Dorin Vlașin și viceprimarul Marius Bodea în cadrul interviului acordat, astăzi, ziarului nostru – Mesager24.ro.

https://www.facebook.com/mesager24.ro/videos/398574121387620

Cu câteva dintre problemele sesizate prin City Health deja rezolvate, primarul Dorin Vlașin ține să-și respecte promisiunea făcută odată cu implementarea acestei aplicații mobile, și anume: premierea cu premii simbolice a celor mai votate 5 sesizări. În acest sens, edilul-șef a transmis prin intermediul cotidianului nostru următorul mesaj:

”Dragii mei năsăudeni,

Astăzi, alături de viceprimarul Marius Bodea, am vorbit despre cele mai supărătoare probleme ale năsăudenilor, descoperite cu ajutorul aplicației mobile City Health. Mă bucură să văd cum crește numărul de utilizatori, și, de ce nu, numărul sesizărilor. Cu cât o să fie mai mulți năsăudeni care își exprimă ideile cu privire la dezvoltarea comunității, cu atât întreaga echipă a primăriei o să știe mai concret care îi sunt obiectivele. Îmi doresc să transformăm Năsăudul în orașul cu cele mai multe familii tinere și oameni împliniți!

Așa cum am anuțat, împreună cu colegii mei, am hotărât să premiem inițiatorii celor mai votate sesizări, cu mențiunea că pe viitor o să tot facem asemenea surprize năsăudenilor implicați!

Deoarece încă de la început am vrut ca toate datele persoanelor care postează să rămână anonime, am nevoie de ajutorul vostru pentru a găsi câștigătorii! În pozele de mai jos sunt cele mai votate 5 sesizări! Haideți să-i găsim!

De asemenea, îi rog pe inițiatorii sesizărilor, dacă citesc acest mesaj, să mă contacteze!

Doar împreună, prin solidaritate, înțelegere și implicare vom crește comunitatea noastră!

Felicitări câștigătorilor și, nu uitați, Năsăudul înainte de toate!”.

Related Articles

Leave a Comment