Acasa StiriPolitic Deputații PSD Bogdan Ivan și Daniel Suciu critică decizia Guvernului Cîțu de a îngheța salariile cadrelor medicale.

Deputații PSD Bogdan Ivan și Daniel Suciu critică decizia Guvernului Cîțu de a îngheța salariile cadrelor medicale.

Publicat de Radu SÎRBU

„Noaptea ca liberalii și pluseriștii, Guvernul Cîțu a adoptat o Ordonanța de Urgență prin care salariile cadrelor medicale sunt înghețate. Nu a fost suficient că au fost păcăliți și nu au primit sporurile anul trecut pentru lupta lor cu pandemia, nu a fost suficient că urmașii celor 81 de cadre medicale decedate nu primesc pensie, acum umilința este desăvârșită! Voi împărțiți funcții, alegerile au trecut și puteți să vă bateți joc de oameni. Sunteți buni doar la mințit!“, a ținut să transmită deputatul social-democrat Daniel Suciu, în acest ssfârșit de săptămână.

La rândul său, deputatul PSD – Bogdan Ivan Gruia – cere Guvernului respectarea legii și a personalului medical.

„Discursurile motivaționale ale Președintelui Iohannis si ale Guvernului nu țin loc de drepturi reale pentru medici, asistenți, infirmieri și brancardieri. În 30 Decembrie, pe furiș, Guvernul PNL+USR Plus a dat o Ordonanță de Urgență prin care salariile și drepturile personalului medical, aflat în prima linie în luptă cu pandemia, nu vor fi acordate în acest an. Când? Nu știm, dar trece și pandemia până când Guvernul PNL+USR plus începe să ia măsuri de stopare a ei.

Săptămâna viitoare, alături de colegii mei Parlamentari PSD din Bistrița-Năsăud voi depune un memoriu la Guvernul României și la Ministerul Sănătății prin care solicit “Guvernului de speakeri motivaționali” respectarea legii și a drepturilor personalului medical!”, a punctat Bogdan Ivan Gruia în postarea comună de pe Facebook.

https://www.facebook.com/108723169291363/videos/223545519372077

Related Articles

Leave a Comment