Acasa Actualitate În zona Năsăudului, centrul pentru etapa a II-a de vaccinare anti-Covid este organizat la Casa de Cultură Năsăud

În zona Năsăudului, centrul pentru etapa a II-a de vaccinare anti-Covid este organizat la Casa de Cultură Năsăud

Publicat de Radu SÎRBU

Etapa a II-a de vaccinare a debutat oficial de astăzi, 15 ianuarie, la nivelul întregii țări, iar în județul Bistrița-Năsăud sunt organizate centre la Bistrița, Năsăud, Beclean, Prundu Bârgăului, Maieru și Teaca.

În cadrul celei de-a doua etape, vor fi imunizate persoanelor care prezintă risc ridicat de contactare a noului coronavirus.

La Năsăud, centrul de vaccinare anti-Covid din a doua etapă a campaniei va funcționa în sala mică a Casei de Cultură ”Liviu Rebreanu”, pentru amenajare implicându-se atât primăria cât și spitalul din localitate.

După cum ne-a informat primarul Dorin Vlașin, aici va funcționa un flux de vaccinare cu acces din părculeț și ieșire pe la intrarea principală.

În acest sens, ne-am preocupat ca acest centru să îndeplinească toate cerințele, cu spații delimitate corespunzător și dotări de mobilier. Trebuie să remarc eforturile depuse de viceprimarul Marius Bodea și managerii Ionuț Nistor – de la instituția de cultură, și Daniel Marcu – de la spital, pentru punerea în practică a acestui centru ce va deveni funcțional de săptămâna viitoare”, ne-a declarat, astăzi, primarul Dorin Vlașin.

Cine se vaccinează în etapa a II-a

Aceste centre sunt disponibile pentru vaccinarea categoriilor de persoane cuprinse în etapa a II-a de imunizare, stabilită la nivel național prin strategia de vaccinare, și anume: populația cu grad de risc și lucrătorii care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale. Dacă vorbim despre populația cu grad de risc, aici intră în calcul adulții cu vârsta peste 65 de ani și persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate.

La capitolul lucrători în domenii cheie, strategia nominalizează următoarele categorii: personal cheie pentru funcționarea instituțiilor statului (parlament, președinție, guvern, ministere și instituții subordonate acestora); personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și a autorității judecătorești; personalul din sectorul economic vital: procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază (panificație, lactate, carne, fructe și legume); uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă; centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric; unități de producție, transport și distribuție gaze; unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi; unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare; transport de persoane și mărfuri; noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale; comunicații (serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune naționale); personalul din unitățile de învățământ și creșe; personalul poștal și din servicii de curierat; personalul cultelor religioase; personalul din mass media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2 (ex: reportaje în unități medicale) și personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.

Cum se fac programările

În ceea ce privește înregistrarea personalului din domenii cheie în vederea programării pentru vaccinare, lucrurile sunt destul de clare, întrucât strategia prevede că înscrierile se realizează la nivelul persoanelor juridice. Mai exact, fiecare instituție va face o programare centralizată pentru personalul care dorește să se vaccineze.

Teoretic, aceeași regulă se aplică și populației cu grad de risc, în acest caz persoanele juridice fiind, cel mai probabil, medicii de familie, care au o evidență a pacienților cu afecțiuni cronice.

Related Articles

Leave a Comment