Acasa Stiri112 Bărbat din Parva, împuşcat la o partidă de vânătoare, în zona Peșterii Tăușoarelor

Bărbat din Parva, împuşcat la o partidă de vânătoare, în zona Peșterii Tăușoarelor

Publicat de Radu SÎRBU

În cursul acestei după amieze, un bărbat în vârstă de 47 de ani (din Parva) a fost împuşcat accidental de un coleg (din Rebrișoara), la o partidă de vânătoare într-o pădure din zona Peșterii Tăușoarelor, pe teritoriul comunei Rebrișoara. Alerta a fost dată prin 112 în jurul orei 15:30, spre locul indicat fiind direcționat echipajul de prim ajutor SMURD din cadrul Secției de pompieri Năsăud.

În această după amiază, echipajul de prim ajutor SMURD din cadrul Secției de pompieri Năsăud, a fost solicitat să intervină în localitatea Rebrisoara, pentru acordarea primului ajutor medical unui bărbat în vârstă de aproximativ 47 de ani, care prezenta o plagă împușcată la nivelul coapsei.

Evenimentul s-a petrecut în pădure, într – o zonă greu accesibilă. Pentru a ajunge la victimă echipajul medical a mers pe jos aproximativ 2 km. Victima a fost găsită cu o ușoară hipotermie, conștientă și cooperantă, prezenta o plagă împușcată la nivelul coapsei și a fost transportată la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale de specialitate”, ne-au oferit amănunte reprezentanții ISU BN.

Pe de altă parte, într-un comunicat al Poliției Județene, am aflat că victima este din comuna Parva. ”Astăzi, a fost sesizat prin 112, faptul că pe raza localității Rebrișoara, o persoană a fost rănită la o partidă de vânătoare. Aceasta a fost preluată spre a fi transportată la spital.

La față locului a intervenit o echipă formată din polițiști de la Secția 6 Poliție Rurală Năsăud, Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și criminaliști.

În urma primelor verificări, a fost identificată persoana rănită ca fiind un bărbat de 47 de ani, din Parva. Se pare că acesta se afla la o partidă autorizată de vânătoare, desfășurată pe raza fondului de vânătoare nr.10 Rebrișoara și ar fi fost împușcat accidental de un vânător în vârstă de 47 de ani, din Rebrișoara.

Cazul a fost preluat de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase care efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, se arată în respectivul comunicat.

Related Articles

Leave a Comment