Acasa Actualitate Reorganizarea claselor de liceu din BN a fost modificată. Vezi lista claselor care nu se mai desființează

Reorganizarea claselor de liceu din BN a fost modificată. Vezi lista claselor care nu se mai desființează

Publicat de Radu SÎRBU

Un număr de 13 clase de liceu din cele 26 care au fost propuse pentru reorganizare de către Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud au fost salvate, a anunțat în această după-amiază Instituția Prefectului.

”În ședința cu corpul de inspectori al Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, la care a participat prefectul Stelian Dolha, s-au discutat propunerile claselor de liceu care urmează să fie păstrate în planul de școlarizare pentru anul școlar viitor, după reorganizarea claselor de liceu ca urmare a reducerii numărului de elevi la clasă.
Este vorba de 13 clase a IX-a din cele 26 propuse inițial pentru desființare în prima variantă a planului de școlarizare, care pot fi păstrate după intrarea în vigoare a ordinului de ministru care a redus numărul de elevi dintr-o clasă de liceu la 26 pentru profilul teoretic și 24 pentru filiera tehnologică.
Inspectorii școlari au transmis anterior Inspectorului Școlar o serie de criterii care să stea la baza deciziei alegerii celor 13 clase care pot fi organizate în baza noului ordin de ministru. Printre acestea s-au numărat: rezultate la concursuri și examene școlare precum și ponderea populației din acest moment în rândul elevilor din clasa a opta.

Lista celor 13 clase, stabilită în baza criteriilor propuse de inspectori, cuprinde:
• Pentru învățământul teoretic și tehnologic:

  • O clasă în cadrul Colegiului Național „Liviu Rebreanu” Bistrița
  • O clasă în cadrul Colegiului Național „Andrei Mureșanu” Bistrița
  • O clasă în cadrul Colegiului Național „Petru Rareș” Beclean
  • O clasă în cadrul Colegiului Național „George Coșbuc” Năsăud
  • O clasă în cadrul Colegiului Tehnic InfoEl Bistrița
  • O clasă în cadrul Liceului de Arte „Corneliu Baba” Bistrița
  • O clasă în cadrul Liceului de Muzică „Tudor Jarda” Bistrița
  • O clasă în cadrul Liceului „Radu Petrescu” Prundu Bârgăului
  • O clasă în cadrul Liceului Tehnologic „Grigore Moisil” Bistrița
  • O clasă în cadrul Liceului Teoretic „Solomon Haliță” Sângeorz-Băi

• Pentru învățământul profesional:

  • O clasă în cadrul Colegiului Silvic Transilvania Năsăud – operatori mase plastice
  • O clasă în cadrul Liceului Tehnologic Bistrița – tâmplari
  • O clasă în cadrul Grupului Școlar Agricol Beclean – comercianți vânzători
    Propunerile celor 13 clase vor fi transmise la ministerul de resort pentru aprobare.

Prefectul Stelian Dolha, prezent la ședință, a transmis următorul mesaj:
„Este evident că trebuie luat în calcul, în luarea unei decizii precum cea de astăzi, repere demografice, geografice, dar și rezultatele liceelor.
În plus, în județul Bistrița-Năsăud, este necesar să dezvoltăm învățământul dual, trebuie să susținem clasele din învățământul profesional, însă e nevoie să îl orientăm pentru meseriile cerute de piața muncii pentru că industriile din județul nostru și agenții economici se confruntă cu o acută lipsă de forță de muncă calificată. Să nu uităm pentru filiera teoretică faptul că județul nostru este o pepinieră nu doar pentru universități, așa cum o demonstrează olimpicii și elevii cu rezultate excelente. Ar trebui să fim atenți în schimb cu acele profile teoretice a căror absolvenți nu reușesc să ajungă în învățământul superior și nici nu au debușeu în piața muncii, cum este profilul economic, cu prea multe clase. Deci, să fim atenți cum calibram de aici încolo planul de învățământ cu cererea pieței. Vă asigur de toată deschiderea mea pentru orice demers pe care vreți să îl parcurgeți pentru binele viitorului elevilor noștri””, a transmis Instituția Prefectului.

Related Articles

Leave a Comment