Acasa Stiri112 (FOTO) Carambol, cu trei mașini implicate, pe Libertății din Bistrița. Un tânăr a fost rănit și transportat la spital

(FOTO) Carambol, cu trei mașini implicate, pe Libertății din Bistrița. Un tânăr a fost rănit și transportat la spital

Publicat de Radu SÎRBU

În această dimineață, în jurul orei 8:00, trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune ce a avut loc produs pe strada Libertății din municipiul Bistrița. În urma impactului, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, una fiind transportată la spital.
La locul accidentului au intervenit două echipaje SMURD, unul de prim ajutor și altul de terapie intensiva mobilă.

”Echipajele de intervenție au găsit la locul indicat două victime de sex masculin, conștiente cooperante. Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a preluat un bărbat în vârstă de aproximativ 25 de ani, care a suferit un traumatism cranian și alte leziuni. A fost stabilizat de echipajul medical și transportat la UPU SMURD Bistrița pentru îngrijiri medicale și tratament de specialitate. Cealaltă victimă a fost preluată de paramedicii care încadrează echipajul de prim ajutor SMURD. Acesta a primit asistență la locul accidentului și ulterior a refuzat transportul la spital”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

La fața locului au intervenit și polițiștii Serviciului Rutier, care efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut accidentul. Aceștia au stabilit că, ”un vehicul condus de un bărbat de 31 de ani din Bistrița a colizionat un alt autoturism condus de un tânăr de 26 de ani din Bistrița, care în urma impactului a fost rănit. Ulterior, autoturismul primului conducător a fost proiectat într-un alt vehicul parcat pe trotuar”, după cum a transmis Paul Rodilă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii rutieri continuă cercetările, în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la fapta de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea modului de producere a evenimentului.

FOTO: ISU Bistrița-Năsăud

Related Articles

Leave a Comment