Acasa Administrație (FOTO) Alertă la Zagra din cauza alunecărilor de teren care riscă să ajungă la două case din satul Aluniș. Primăria a intervenit cu utilajele din dotare

(FOTO) Alertă la Zagra din cauza alunecărilor de teren care riscă să ajungă la două case din satul Aluniș. Primăria a intervenit cu utilajele din dotare

Publicat de Radu SÎRBU

Conducerea comunei Zagra este în alertă, după ce în satul aparținător Aluniș au avut loc alunecări de teren, calamitate ce a afectat și două case. Locatarii riscă să fie evacuați pentru a nu le fi pusă în pericol viaţa.

Detalii ne-au fost oferite de către primarul Nicolae Bușcoi: ”Alunecarea de teren din Aluniș a început de vineri, 5 februarie. Chiar dacă drumul acelei străzi a fost acoperit de pământ, am intervenit cu utilajele primăriei și l-am deblocat, însă mare problemă este că, din locul de unde a pornit alunecarea de teren sunt două case, care acum sunt în pericol. Curtea uneia dintre aceste case a alunecat și ea, însă în respectivul imobil nu locuiește nimeni. Cealaltă casă aflată în pericol este locuită de o familie de oameni vârstnici. Suntem îngrijorați de această calamitate, întrucât plouă și la această oră și sunt anunțate precipitații și în următoarele 3 zile. Am solicitat ca mâine situația să fie analizată la fața locului de către o echipă de experţi de la Prefectură şi de la ISU, pentru a fi luate măsuri”.

Related Articles

Leave a Comment