Acasa StiriEconomic Cu MIRON CONSTRUCT îți construiești un viitor trainic!

Cu MIRON CONSTRUCT îți construiești un viitor trainic!

Publicat de Radu SÎRBU

Societatea comercială MIRON CONSTRUCT S.R.L. Beclean este, fără îndoială, una dintre cele mai cunoscute firme de construcții din Țara Năsăudului. Asta, în primul rând datorită lucrărilor de calitate pe care le face și pentru că este o societate cu tradiție. Înființată în 2002, MIRON CONSTRUCT s-a impus, încetul cu încetul pe piață ca o firmă serioasă și responsabilă pentru lucrările pe care le prestează.

De la înființare și până acum, societatea MIRON CONSTRUCT și-a câștigat un renume în domeniul construcțiilor de case și anexe gospodărești, construcții civile, industriale, decorațiuni interioare, servicii de amenajării interioare şi amenajări exterioare. Firma patronată de Petru Miron execută întreaga gamă de construcţii de la lucrări mici până la lucrări foarte complexe, construcţi civile (case la roşu) şi industraile (hale/structuri), lucrări de interior șarpante, terase la construcţii, garduri, lucrări de instalţii sanitare şi electrice, lucrări de izolaţii termice, lucrări de vopsire, zugrăveli, lucrări de tâmplărie şi dulgherie. Una dintre cele mai importante dimensiuni ale firmei MIRON CONSTRCT presupune realizarea de parteneriate cu dezvoltarea de proiecte imobiliare de pe piaţa romanească. Acest lucru permite accesul clientilor noştri la o ofertă amplă de locuinţe complexe rezidenţiale, de spaţii comerciale sau birouri.

Miron Construct S.R.L.
str. Ion Creangă Nr 6
425100 Beclean
Bistriţa-Năsăud
+40 263 343 957
+40 745 819 645

Related Articles

Leave a Comment