Acasa StiriPolitic Deputatul Daniel Suciu, vizavi de alocările partinice ale Guvernului actual: ”De ce trebuie să fie pedepsiţi primarii şi să cadă la mijloc comunităţile?”

Deputatul Daniel Suciu, vizavi de alocările partinice ale Guvernului actual: ”De ce trebuie să fie pedepsiţi primarii şi să cadă la mijloc comunităţile?”

Publicat de Radu SÎRBU

Deputatul Daniel Suciu a criticat, în cadrul unei conferinţe de presă de astăzi, modul în care au fost făcute alocările în Anexa 703 la Legea bugetului de stat, ţinându-se cont nu doar de culoarea politică, ci şi de luptele din interiorul PNL.

”Am avut şi noi greşelile noastre. Vorbesc în numele meu. Atâta timp cât am ocupat poziţia de ministru să ştiţi că nu mi-am permis niciodată să pedepsesc comunităţi doar pentru că primarul aparţinea altui partid decât al meu. Pe această Anexă 703, 98% din toţi banii alocaţi se duc către primării PNL şi USR. În judeţul Bistriţa-Năsăud, bătaia de joc merge puţin mai departe, pentru că războiul fratricid din interiorul PNL B-N lasă urme şi creează foarte mari probleme de funcţionare chiar primăriilor PNL”, a spus deputatul Suciu.

Viavi de acset aspect, deputatul Daniel Suciu a ținut să puncteze: ”Dacă Robert Sighiartău joacă cu Rareş Bogdan împotriva lui Ludovic Orban, iar primarul Năsăudului joacă aşa, Năsăudul a primit bani. Pentru că domnul Turc este preşedintele organizaţiei, a primit nişte bani, tocmai ca să joace cum trebuie în viitorul Congres al PNL. Aici se opreşte lista cu alocările. Am o întrebare pentru domnul primar de la Feldru – cu şapte proiecte prin PNDL aprobate de PSD – pentru domnul primar de la Şieu Măgheruş, de la Nuşeni, de la Ilva Mare, Leşu, Rebrişoara: voi nu existaţi pentru Guvernarea PNL? Dacă voi nu mergeţi să lustruiţi uşi, clanţa PNL şi să nu promiteţi sprijin la Congres, asta vă este răsplata, dragi primari. Foarte buni primarii PNL, au fost aleşi de oameni, au avut şi au proiecte. Nu mai vorbesc de PSD. De ce trebuie să fie pedepsiţi primarii şi să cadă la mijloc comunităţile”, a declarat Daniel Suciu.

Mai mult, deputatul Daniel Suciu a dat exemple de proiecte finanţate în diverse localităţi din ţară, pentru platforme de grajd, achiziţia de basculante, în timp ce comuna Feldru şi alte comune conduse de PNL „nu au avut loc pe această anexă”.

În context, parlamentarul PSD a ţinut să precizeze că judeţul Bistriţa-Năsăud este printre ultimele locuri la decontările făcute prin PNDL, inclusiv pe vremea fostului ministru Ştefan, firmele stând cu mâna întinsă ca să-şi recupereze banii pentru care au lucrat. „Robert Sighiartău şi-a băgat nasul şi coada şi a întârziat „Liviu Rebreanu”, ca să întârzie un proiect pentru Rodna. Şi-a băgat nasul şi coada doar pentru a bloca pesediştii, acelaşi Robert Sighiartău care se ducea la primarii PSD anul trecut să-i atenţioneze că va fi ministrul Dezvoltării şi poate ar fi mai bine să nu fie atât de fideli faţă de PSD”, a mai adăugat deputatul Daniel Suciu.

Related Articles

Leave a Comment