Acasa Actualitate Din 23 martie, în Bistrița-Năsăud se deschid 3 fluxuri noi de vaccinare cu serul Pfizer: două la Bistrița și unul la Năsăud

Din 23 martie, în Bistrița-Năsăud se deschid 3 fluxuri noi de vaccinare cu serul Pfizer: două la Bistrița și unul la Năsăud

Publicat de Radu SÎRBU

Comitetul de coordonare a vaccinării anunţă că, din 23 martie, se deschid 167de noi cabinete pentru administrarea vaccinului de la compania Pfizer/BioNTech, dintre care 3 fluxuri vor deveni operaționale în BN. Prefectura BN spune că două noi fluxuri vor fi deschise în cadrul Spitalului Județean de Urgență din Bistrița și unul la Casa de Cultură din Năsăud.

Programările se vor putea face începând de sâmbătă.

”Începând de mâine, 20 martie a.c., 167 de cabinete noi devin operaţionale pentru imunizarea cu vaccinul produs de compania Pfizer/BioNTech, în 13 judeţe din ţară şi la nivelul municipiului Bucureşti. Vaccinarea efectivă a persoanelor programate se va realiza începând de marţi, 23 martie a.c”, a transmis, în această seară Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea (CNCAV).

Sursa citată a precizat că, în total, sunt disponibile 10.020 de locuri. Distribuţia acestora este următoarea:

• Municipiul Bucureşti – 54 cabinete;
• Arad – 9 cabinete;
• Bihor – 3 cabinete;
• Bistriţa-Năsăud – 3 cabinete;
• Braşov – 8 cabinete;
• Cluj – 13 cabinete;
• Constanţa – 20 cabinete;
• Dâmboviţa – 4 cabinete;
• Harghita – 1 cabinet;
• Hunedoara – 3 cabinete;
• Satu-Mare – 1 cabinet;
• Sibiu – 12 cabinete;
• Timiş – 30 de cabinete;
• Vâlcea – 6 cabinete.

”Toți cei care doresc să se vaccineze se pot programa începând de mâine, 20 martie a.c., prin intermediul listelor de așteptare alocate acestor cabinete. Reamintim că programarea se poate realiza atât online în platformă, cât și telefonic în Call Center,
la numărul 021.414.44.25. Fiecare persoană se poate înscrie pe o singură listă de așteptare, iar după ce este notificată că este un loc disponibil trebuie să acceseze platforma și să se programeze în termen de 24 de ore”, transmite CNCAV.

FILE PHOTO: Vials with a sticker reading, „COVID-19 / Coronavirus vaccine / Injection only” and a medical syringe are seen in front of a displayed Pfizer logo in this illustration taken October 31, 2020. REUTERS/Dado Ruvic/File Photo

Related Articles

Leave a Comment