Acasa Coronavirus De mâine, 23 martie, municipiul Bistrița reintră în scenariul roșu!

De mâine, 23 martie, municipiul Bistrița reintră în scenariul roșu!

Publicat de Radu SÎRBU

Cu o incidență afișată astăzi de 3,63 la mia de locuitori, municipiul Bistrița va reveni de mâine în scenariul roșu.

Decizia a fost luată, astăzi, de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, cu intrarea în vigoare din data de 23 martie.

Măsurile luate sunt următoarele:

  • se interzice activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc;
  • este interzisă organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte.

Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, rămâne în continuare obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.

Restricţiile prevăzute de prezenta hotărâre se vor ridica prin hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în funcție de incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile, comunicată de către Direcţia de Sănătate Publică.

Related Articles

Leave a Comment